Poezii

Și-a strâns anii cu grijă ca o pasăre care-și face cuib sub streașina casei vii, altădată plină de râsete și nume rostite cu blândețe, ca și cum totul ar fi fost o poveste fără

Fluturi mii, Cu aripi fin ascuțite, Bisturie reci, otrăvite, Cu seva dulce–amară Din fructul căzut Pe trunchiul înfrânt, Își croiesc drum Către suflet — Muntele Sacru. Dar piatra e

Te-am așteptat lângă fereastra Prin care mă privea răsăritul Dolofan și plin de pistrui, Iar altădată apusul blând Se culca ușor pe pleoape De parcă eternitatea Îmi încreștinase ființa.

Vine o vreme, când tăcerea Îmbracă buzele rubinii, Se agață de nodul gâtului, Urcă și coboară sublim, Ca o felină răsfățată, Pe treptele sufletului blând, Pieptănându-ți amintirile Frumos

Ai fost prin lanul copt de grâu De ai un păr așa bălai? Prin ce povești ai fost la râu Cu lapte pielea să ți-o dai? Sub care stele-ai adormit De ești atâta de senină Și care flori te-au

Suflet de om, mai știi ce-i iubirea? Săracă de haine, tăcută, arzândă, Cu ochii la stele și-o gură flămândă, Râzând nebunește, mai știi ce-i iubirea? Purtată prin parcuri și astăzi și mâine, Topită

Nu știu cum ție, dar mie îmi place toamna, Așa cum e ea, plângăreață cu norii, Palidă cu pădurile și câmpiile, Melancolică când pleacă cocorii. Grijulie cu mama care ne cheamă, Acasă, că ziua-i mai

Închide geamul unei lumi, Dar lasă o fereastră – acasă, Ca soarele să intre-n voi Duminica când stați la masă. - Din tot ce ți-a fost dat să știi, Un singur lucru azi îți pasă, Când obosit vrei să