*
Spre infinit și mai departe Aș merge doar cu tine Căci tu-mi faci orice noapte lină Și-o zi cu nori, o zi senină. Tu-mi ești un dar neprețuit Ce sufletu'-mi aprinde, Ești darul care
Răsărit în doi
Oare cer mult chemându-te-napoi Pentru-n ultim răsărit în doi? Asta mă-ntreb în zori de zi Și tu o știi. De ce nu-mi vii? Ceva m-apasă tare... Nimic în jur n-are culoare, Dar mai presus
Marea Neagră
O văd... e supărată cum nu a fost vreodată... Alungă tot în jur și bubuie cât poate, Nici ce-i al ei nu vrea să vadă Și duce tot, departe. În timp ce-n larg ușor se pierde Cu tot, ființă
Aproape prea departe
În inima-mi secată s-a așternut tăcerea, Tu n-ai să mai auzi în veci Nici șoapte calde, nici vorbe reci. Tu nu-mi vei mai fi focul Ce dă lumină nopții, Ce arde rău'-n jurul meu, Ce
Aripi de mătase
Când ai plecat, tu mi-ai lăsat Acele aripi de mătase, Ce nu te-au ajutat să zbori, Nicicând să atingi cerul. Ș-atunci te-ntreb: Eu, ce să fac cu ele?! La rândul tău, de mă întrebi Ce
