Poezie

Eva 17

1 min lectură·29 octombrie 2013

Mediu

Cununi de laur verde nu purtai,

Ci doar în ochi ferestre mari de soare,

Aripi de înger cu miros de rai

Și-un lanț de zbor de mierlă la picioare.

Șiretul zâmbet năvălea-n scântei

Sub marginile largi de pălărie,

Mărturisind pedepsitor că vrei

Cum râul vrea s-alerge spre câmpie.

Eu te-am chemat prin neguri și prin munți

Luați la vârsta de copil de-acasă,

Te-am învățat cu șoapte să săruți

Ori c-o pădure de tăceri frumoasă.

Acum din ochii-ți și-o fi șters puțin

Soarele-acela tânăr înțelesul,

Dar eu printre amintiri și azi mai vin

Să-ți mai ascult viorile și versul.

002.470

Dumitru Mălin. “Eva 17.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14037722/eva-17

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.