Poezie

Eva 15

1 min lectură·20 octombrie 2013

Mediu

Câte-or mai fi și cât s-au terminat

Cărările și drumurile mele

De când, furând lumina dintr-un sat

O risipesc prin zări de lume rele?

Un sat cu munți înalți până la soare

Și cu păduri trecând de necuprins

În care ca-ntr-o lungă sărbătoare

Cu flori ori cu zăpezi mereu nins.

Așa-mi închipui raiul, n-are unde

Să mai existe-un rai așa frumos,

Nici bucurii mai mari și mai rotunde

N-au cum mai fi de sus și până jos.

În raiu-acela prima Evă mică

M-a prins de mână și mi-a spus rămâi

Să-ți dau un măr și-o floare... de urzică,

Eram Adamul ei din clasa întâi.

002.578

Dumitru Mălin. “Eva 15.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14037300/eva-15

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.