Poezie

Eva 7

1 min lectură·5 octombrie 2013

Mediu

Nebună tinerețea mea de-atunci

Pe uliți prăfuite, dealuri, vale

Lângă umbrite maluri și prin lunci

Spre dragoste-alergând fără-ncetare

Când, undeva la capăt stins de sat,

Sub niște meri cu crengile-aurite

Am întâlnit o fată de-mpărat,

Sărmană fată păstorind la vite.

Iar eu profesor tânăr, zeu fluid,

Crezând că orice fruct mi se cuvine,

Am reușit din basmu-i s-o desprind

Și s-o aduc plutind în vis la mine.

Și ne-am iubit în iarbă ca-ntr-un pat

Acoperit cu streșini mari de lună

Fiind, știam, întâiul ei bărbat,

Ah, tinerețea mea de-atunci nebună!

002.643

Dumitru Mălin. “Eva 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14036601/eva-7

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.