Poezie
Plug
1 min lectură·
Mediu
Îmi pipăi fruntea – vie și fierbinte
La fel de grea de gânduri ca-nainte
Atunci de ce prin iarna grea de-afară
Se-aude plugul frigului cum ară
Spre inimă-ascuțișul întorcându-l
Mieros îmi râde-n geamuri nopți de-a rândul
Își linge-n pragul casei gheara sură
Și-mi numără cuvintele din gură
Îmi numără secundă cu secundă
În piept părând c-ar vrea să mi se-ascundă
Oh, plug de frig cu lung tăiș de gheață
Ce brazde-mi tai pe frunte și pe față.
001.426
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Mălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 77
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Mălin. “Plug.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14022115/plugComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
