Poezie
Toate
1 min lectură·
Mediu
Fără jale te-nserezi
Nimeni calea nu-ți mai ține
Toate câte fost-au verzi
S-au uscat pe lângă tine.
Fără of și fără vai
Orbii zice-ar că nu-ți pasă
Toate câte le mai ai
N-au cu tine aceeași casă.
Doar întruna și firesc
Fără ah și fără nu
Toate câte se grăbesc
Calcă pe ce fost-ai tu.
001.466
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Mălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 55
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Mălin. “Toate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14021612/toateComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
