Poezie
Pușcărie
1 min lectură·
Mediu
Acolo strâmți acolo-nchiși
Cinci-șase zece-ntr-o celulă
Că de la drog că de la șiș
Lume nedreaptă nesătulă.
Că de la drog că de la furt
Aceeași mână lăcomoasă
Un om ca noi dar mai durut
O viață-un zid și nu de casă
Privirea gratii pașii cuști
Zăvoare groase ferecate
Să latri nu necum să muști
Bastonul vânăt peste spate
Ieșit afară buimăcit
În drumul râmă străvezie
Săpând în zid i-am auzit
De-o sută grea de ani de-o mie.
002.092
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Mălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 78
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Mălin. “Pușcărie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14020511/puscarieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
