Poezie

Poveste cu mama

1 min lectură·23 noiembrie 2012

Mediu

N-am crezut că n-oi rămâne

Orb în lume fără tine

Dară uite că tot văd

Cum face toamna prăpăd

Pe câmpuri, pe văi, prin munți

Și prin anii mei cărunți

Prin mine și peste râu

Totu-i galben și târziu

Prin mine și prin pădure

Toate-s galbene și sure

Toate-s ruginite-amar

Totu-i rece și-n zadar.

N-am crezut, măicuță dulce

Că te pot prin gând aduce

Până dincoace de frig

Când mi-e dor să te mai strig

Să te strig din miez de noapte

Cu glas de surori sau frate

Să te strig cu glasul mut

Și tu să răspunzi din lut

Să știu, mamă, că m-auzi

Numai din arinii uzi

Mă auzi, mă vezi și-mi zici

Taci, copile, că-s aici

În arini, în ierbi și-n ploi

Până veți mai fi și voi

Că m-oi duce și m-oi stinge

Numai când nu mi-ți mai plânge

Până atuncea nu-ți rămâne

Orbi în lume fără mine.

001.229

Dumitru Mălin. “Poveste cu mama.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14018594/poveste-cu-mama

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.