Poezie
Când nu mai ies femeile afară
1 min lectură·
Mediu
Eu am iubit nu tocmai pe ales
Ba chiar cam pe cules aș spune-n șoaptă
Femei ce azi în cale nu-mi mai ies
Le-am strâns în grebla inimii odată...
Cosindu-le prin veri și primăveri
Le-am adunat în toamne foșnitoare
Și parcă numai ieri-alaltăieri
Le mai țineam de frâuri să nu zboare
Doar una-două poate mai de soi
Iar restul foc de gozuri și de paie
Dar prea frumoase totuși pentru voi
Ce le-ați fi vrut închise-n vreo odaie
Frumoase nu la ochi ori nu la trup
Ci la nebuna dragostei stihie
Când pofticioasă nara mea de lup
Le-ademenea-n nechez de herghelie
Oh, de-aș fi pus deoparte măcar zece
Să le păstrez într-un culcuș de-argint
Că doar știam cum timpul verii trece
Și cum din noi amurguri se desprind
Și tot iubind pe-ales ori pe cules
Doar te trezești bătrân așa-ntr-o seară
Și-atunci degeaba urli lung și des
Că nu mai au niciuna drum pe-afară.
023053
0
PS