Poezie
Speranța moare ultima
1 min lectură·
Mediu
O ceață rece ca un tânăr sloi
Să nu scoți nici privirile din casă
Când numai ieri râdea căldura-n noi
Și setea de-a tot fi părea frumoasă
Așa-i și vârsta scurtă vreme-n foc
Și dintrodată-n ceață și-n răcire
Amarul lui de cântec și de joc
Când dăm numai de-opriri și-mpotrivire
Când dragostea-i departe peste munți
Știind că nu se-ntoarce niciodată
Deși te uiți spre-acolo, te tot uiți
Că poate-n clipa binecuvântată...
Că poate mai ai vreme să aștepți
Oh, viețile trăite-n așteptare
Și-n amăgirea unor alte vieți
Unde să dăm de-o dragoste mai mare.
033.180
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Mălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 94
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Mălin. “Speranța moare ultima.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/13990911/speranta-moare-ultimaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
- a înflori frumos, îmi sună pleonastic, dar nu cred că-i mare baiul.
- nu înțeleg la cine se referă "lor" din a doua strofă
- "cu care" sună rău, dar sunt de acord că nu e ușor de evitat.
în final, nu prea ma ce concluzii să trag, altele, decât că "speranței care moare ultima" i s-a mai scris un imn care nici nu mi-a plăcut, nici nu mi-a displăcut.
serios, de ce nu ai încercat să sugerezi printr-o metaforă că speranța moare ultima? din prezentarea ta, aproape că nu mai e nevoie să citești poezia, că-ți spune titlul tot ce urmează să afli.