Poezie
Dimineață de martie aripi zdrobite-n văzduh
1 min lectură·
Mediu
azi dimineață
soarele rece de martie mușca-orizontul
mușca dealuri și nori
și aerul strâmb dinspre răsărit
o pasăre roșie cu aripile zdrobite
agoniza-n depărtarea uscată
și strangula cu spaima ei amară
răscrucile aspre de dinaintea noastră
prin geam mă uitam
și știam că-s acolo sub țăndări
sub zgomotul sângelui picurând din înalt
acolo eram și simțeam încordarea
treaz intuind ce răscoală înflăcărată
provoacă nașterea unui singure zile
dar eu mă gândeam
la amurgul din capătul văilor
la păpădia subțire a respirației mele
de-abia ocrotită în piept
mă gândeam
cu ce inimă mereu neîmprejmuită
îmi înfruntat eu diminețile și înserările
îmi salvez uscăciunile și ofilirea
mă mângâi cu nepotolita speranță-a învingerii
cu dârzenia dragostei
ploaie senină nemișcată-nspre munți
mă gândesc
c-am promis să-mi repar toate vâslele
și la 60 de ani
să nu cobor încă steagul din turn
iar soarele rece de martie
mușcă-nroșind depărtările
și răsare imens ca o pasăre
ca o aripă zdrobită-n văzduh
002
0