Poezie
Frumosul om măruntul înnoratul
1 min lectură·
Mediu
să uiți să speri să te auto-naști
cu aceeași identitate consumată pe bucăți
precum pâinea
încă din leagănul așternut cu urzici
să te obișnuiești cu un trai confortabil
zi de martie rândunele moarte
peste-omoplații orașului mare
iarna
în depărtare își urlă fiorii
că am lăsat-o însingurată
nu mai vorbesc de toamnă pe care am îngropat-o
în veneția sângelui meu
ca pe-o destinație neomenească
știu cine sunt
în adânc
culegător la secerișul speranțelor
voce-n amurg
în care se vaietă drumurile
cu sufletul împrăștiat
peste amintirile moarte
și plecările
nenumărate
împlântate-n pavajul din fața porții
zăcând acolo
ca niște păsări cu aripi imense tăiate
nu-mi trebuie îmbrățișări
nici îndemnuri
nici sfaturi
am mâinile spaimei
frumos îndreptate spre mine
și 60 de ani de om fericit
iubindu-și cenușa îmbelșugată
001.507
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Mălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 126
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Mălin. “Frumosul om măruntul înnoratul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/13931618/frumosul-om-maruntul-innoratulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.