Despre autor
DIDumitru Ichim
@dumitru-ichim
0 urmăritori
n. 14 august 1944, comuna Dărmănești, județul Bacău. Poet, eseist și prozator. Fiul lui Dumitru Ichim, cântăreț bisericesc, și al Elenei (n. Cămară). Soțul poetei Florica Bațu. După cele opt clase elementare, urmează cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamțu (1959-1964). Liceul teoretic, fără frecvență, la Moinești. Licențiat al Institutului Teologic de grad universitar din București (1969). Teza de licență e susținută cu profesorul Petru Rezuș. Între 1968 și 1970 urmează cursuri pentru doctorat, secția Teologie sistematică, la catedra Teologie dogmatică, sub îndrumarea profesorului Dumitru Stăniloaie. Studiază la Seabury-Western Theological Seminary, Garett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois (Statele Unite), și la McCormik Presbyterian Seminary, Chicago, Illinois (1970-1972). Continuă studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972-1973). Îndrumătorul tezei de doctorat, susținută în 1973, e teologul american James McCord. Titlul tezei: The Orthodox Liturgy and the World. În 1974 este hirotonit preot al parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Kitchener, Ontario (Canada). Împreună cu Florica Bațu, conduce emisiunea bilunară de cultură și spiritualitate românească („Romanian Kaleidoscope”), transmisă pe canalul de televiziune patru din Kitchener (1975-1985). Îîn 1978 se transferă la parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din același oraș. Desfășoară o susținută și rodnică activitate în rândurile comunității românești din Kitchener, contribuind esențial la înființarea Centrului Cultural Românesc și la zidirea unei noi biserici ortodoxe române (sfințită la 14 august 1994). Din 1979, face parte din Colegiul redacțional al Cuvântului românesc (Hamilton, Ontario, Canada), unde publică eseuri de teologie și filosofie, poezii și cronici literare. A colaborat la Amfiteatru, Gazeta literară, Luceafărul, Studii teologice, Telegraful român, Vatra (Germania), Revista Scriitorilor Români (Germania), Comuniunea românească (Statele Unite), Drum (Statele Unite), Solia (Statele Unite), Luceafărul (Canada) etc. Editează revista literară Orpheus (din 1988), buletinul parohial Rădăcini și colecția Vestitorul român canadian (Romanian Canadian Herald). Debutează editorial cu volumul de poezii De unde începe omul (1970), urmat de Sub umbra Sfinxului (1975; în colaborare cu Petru Rezuș), Constantin Brâncoveanu (1981), Melcul (1981), Vinerea Mare (1981), Agape (1982; în colaborare cu Nicolae Novac și Florica Bațu), Biserică și religie la români (1985; în colaborare cu Horia Stamatu), Aparițiile Maicii Domnului la Medjugorje (1989). Autor a trei volume de poeme haiku (Valea nisipului de aur, 1977; Urmele, 1977; Fântâna luminii, 1993) și a doua volume de poeme tanka (Dar în silaba Luminii plângeam orfan și greier, 1987; Pasărea cu șapte aripi, 1993).
Volumul de debut De unde începe omul (1970) anunța un poet bântuit de neliniști existențiale și de blagienele suspinuri lăuntrice, puse toate sub semnul luminii. Ființa divizată între pământ și cer (între lut și vis, ar fi spus Arghezi) dobândește identitatea în transcendent prin participare și vocația divinului. Îndoiala carteziană e doar punct de plecare și prilej de a gândi o suprarealitate spirituală, ilustrată metaforic prin dumbrava purității paradisiace. Căutarea, tăgada, întrebările privesc regăsirea de sine în veșnica esență a omului ca templu (Sfânt Duh). Un trup fizic locuit de altul („Și sunt doi care se luptă; / Eu cu eu, mine cu mine”) și ambele revelate în trupul Cuvântului (mirele sau crinul cosmic). Tăria pe care o jefuiește poetul e un dincolo al firii aureolate, nu al nopții împrejmuitoare. Iar vederea, contemplarea ținutului ascuns („ochiul de aproape”), ontologic reprezintă bucuria comuniunii umane cu divinul „înainte de a fi”. Exilul n-a alterat cu nimic această viziune de aspirații teandrice. Dimpotrivă, tot ce a scris Dumitru Ichim după 1975 stă sub semnul nostalgiei sacrului. Atât în cele trei volume de poeme haiku (Valea nisipului de aur, 1977; Urmele, 1977; Fântâna luminii, 1993), cât și în poemele tanka (Dar în silaba Luminii plângeam orfan și greier, 1987; Pasărea cu șapte aripi, 1993) expresia, transfigurând aceleași gesturi argheziene ale ridicării „spre bolți”, nu mai reprezintă decât suportul verbal al unor iluminări interioare („Pe cruce Iisus / Grâul în pământ. Noi toți / Oaspeți ai crucii” sau: „Abis dedesupt / Altul deasupra la fel / Ce rece-i frica // Și cum mă soarbe în ea / Amețitoarea punte”). Volumele următoare: epistolarul Sub umbra Sfinxului (1975), poemul istoric Constantin Brâncoveanu (1981), scenele în versuri din Melcul (1981), prozele din Agape (1982) ori eseul din Biserică și religie la români (1985) sunt meditații pe tema lui „a fi” în eternitate și „a sta”, concomitent, în lumea reală (divină) a binelui și a frumosului. Bucuria trăirii în zariștea Logosului este întotdeauna exprimată prin cuvinte cu valoare apoftegmatică.
OPERA: De unde începe omul, versuri, București, 1970; Sub umbra Sfinxului, Kitchener, Ontario, Canada, 1975 (în colaborare cu Petru Rezuș); Valea nisipului de aur, poeme haiku, Kitchener, Ontario, Canada, 1977; Urmele, poeme haiku, Kitchener, Ontario, Canada, 1977; Constantin Brâncoveanu, poem istoric, Kitchener, Ontario, Canada, Romanian Canadian Herald, 1981; Melcul, șase scene în versuri, Kitchener, Ontario, Canada, Romanian Canadian Herald, 1981; Agape, versuri și proză, Kitchener, Ontario, Canada, Romanian Canadian Herald, 1982 (în colaborare cu Nicolae Novac și Florica Bațu; secțiunea semnată de Dumitru Ichim se intitulează: Planeta Ichthys); Biserică și religie la români, Hamilton, Ontario, Canada, Cuvântul românesc, 1985 (în colaborare cu Horia Samatu); Dar în silaba Luminii plângeam orfan și greier, poeme tanka, München, Revista Scriitorilor Români, 1987; Aparițiile Maicii Domnului la Medjugorje, Kitchener, Ontario, Canada, Rădăcini, 1989; Fântâna luminii. 100 plus poeme haiku, București, Editura Apollo, 1993; Pasărea cu șapte aripi, poeme tanka, București, Editura Apollo, 1993. Poem imaginar dramatic în cinci tablouri, Cluj-Napoca, 2003. Floarea fantanilor pierdute, versuri, Vancouver, Canada 2003
REFERINȚE CRITICE, V. Rebegea, în Amfiteatru, nr. 1, 1971; George Muntean, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 2, 1978; Dictionary of International Biography, Cambridge, Anglia, 1986; Men oj Achivement, Cambridge, Anglia, 1986 (1988); Personalities of America, 1986; George Băjenaru, în Universul (Hollywood, Statele Unite), nr. 259, 1996; idem, Între sublim și tragic. Eseuri literare, însemnări, convorbiri, 1998 (reprodus din Cuvântul românesc, Hamilton, Canada, nr. 243, 1996; versiunea engleză a apărut în ARA-Journal nr. 21-22, 1996-1997).
Aurel Sasu
Dicționarul Scriitorilor Români din Statele Unite si Canada
Vezi profilul
Renunță la “dincolo de șoapte” – e școlăresc.
Aș schimba “fulguit în vocală de nea” cu fulguit în voDcală de nea. : ))
“Noapte” rimează cu “șoapte” ???? și poezia nu e la atelier?????? Ce mai urma: “mare” cu “soare”?
La ce titlu are poezia asta… versurile ei sunt lăstăriș. Mai mult boschetăriș.
Nu mai citesc.