Poezie
Ramuri desprinse
2 min lectură·
Mediu
Privirea plecată, în companie o stea
Spre nord, cu lacrimi înghețate
De fiori
Încearcă să fugă de ea..
Sărmanii, au toți coșmaruri..
Încă fug, nu vor să o mai strige
C-ar durea mai rau, s-o vadă cum se stinge..
Soare strigă, strigă tare..
Cere soartă și-mpăcare!
- "Nu vezi, Soare?! Cum te lasă și dispare?!
N-are pic de regăsire, nici nu-i vorba de scăpare!"
- "E amăgită de-nghețare,
Urmărită de stele cu priviri amare,
Iar văpaia lipsește complet din mine..
Ce pot eu să fac, un simplu Tăciune?"
Norii-au părăsit-o, n-au vrut să o mai strige
Se temeau că o aud, cum în chin se stinge..
Universul conversează, creează momente întinse
Din Timp, cu ramuri desprinse
- "Ascultă-mi, Soare, asta nu e ea
E moartea ce-o înmoaie,
Nu vezi că-n suflet poartă ploaie?!"
- "Univers, te rog dăruiește-i iertare,
Și fă-mă să-i ofer momente eterne."
Și norii s-au oprit, umili cerând îndurare
N-au mai suportat.. marea surdă tăcere
- "Luminează - arată-i calea
Șoptește-i raze, oferă-i cadou Zarea
Atinge-o neoprit cu privirea
Ca printr-o reverie vindecă-i durerea."
- "Arde-mă complet, și Ei am să-i ofer curare,
Dă-mi infernul sorții crunte
Am să-l port.. cu nemărginită onoare
Am să îi creez, zilnic, răsărite.
Dezgheață-i moartea și Mie arde-mi viața
Căci sunt gata, s-ating Soarta cu Speranța. "
00786
0