Poezie

Grații fără îndemne

1 min lectură·11 octombrie 2021

Mediu

Și-ntr-un dor aud cum mă cheamă,

Prin vocile serii în briză de cosmos

Din melancolia timpului, eternă

Fericirea, dintr-un strop de suflet prețios.

Fine atingeri de sunete,

Ale miilor lumini din cerul de flori și fiori

măieste.

Ale stelelor aprinderi, din priviri cu cântece

Apar stranii giulgiuri de abise.

Haos grațios de conexiuni prin gânduri,

Explozii în inimi, împrăștieri de culori.

Vociferari în fulminații de prezente gânduri,

Mânios calm de munți și pâduri

straniu simț.. din gânduri.

Zbor zâne în jur de flori cu miros de nimfe,

Sclipesc spre zori mici siluete de ființe.

Se sting spre cer în timp ce cad în pajiști zoomorfe

Și-ți cânt în gând ce-ți tac cu vocea, în noblețe.

Mă adorm, și poate, și pe tine.. te adorm,

Dar mă trezesc, și poate, și pe tine.. te trezesc.

De-o-ncântare, și poate, și de doua

De-o agitare, dar poate.. dar nu, dar stai, o amânare?

Pastrări de clipe, jumătăți, poate..

Mai vreau, mai stau, dar nu, nu cer toate.

Mai vreau puțin, mai stai cu mine,

Mai vreau o clipă, așa-i.. că vii și mâine?

00667

DUMITRU Eduard. “Grații fără îndemne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-eduard/poezie/14158438/gratii-fara-indemne

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.