Sunetul lui Hermes creeaza poteci
Din mici sicrie ale muntilor strigate Lacrimile pamantului, doua picaturi Misuna de aici, incolo, spre bolti celeste Umerii imi ard, ai Atlas-ului mangaieri. Canta-mi o poteca, draga
DEDUMITRU EduardGrații fără îndemne
Și-ntr-un dor aud cum mă cheamă, Prin vocile serii în briză de cosmos Din melancolia timpului, eternă Fericirea, dintr-un strop de suflet prețios. Fine atingeri de sunete, Ale miilor lumini
DEDUMITRU EduardDintr-o inimă, o piatră
Și m-ai privit în ochi, spunând; Iubindu-mi ura pe Pământ; Și-mi promisei, scăpăre-n vânt.. "Iubitul meu, eu n-am să plec nicicând." Și-am rătăcit prin brizele de aer, Privind în gol după
DEDUMITRU EduardRamuri desprinse
Privirea plecată, în companie o stea Spre nord, cu lacrimi înghețate De fiori Încearcă să fugă de ea.. Sărmanii, au toți coșmaruri.. Încă fug, nu vor să o mai strige C-ar durea mai
DEDUMITRU Eduard