Copacii mă strâng în brațe,
Firave crengi ce plâng încet,
Și frunze cad pe mine … cred …
Pierdut mă schimb în muguri
Verzi ce vor muri cândva
Și în aceste crengi … altcineva.
Fluturi cu torace de metal,
Zburau cuprinși de febră
Și luna tristă, de cristal,
Mă învelea. O, iarnă tenebră …
Și din nămeți mă ridic,
În zăpadă zace un pitic,
Și soarele poate răsare
Beți sunt cu toții …
Beat e marinarul ce încet învârte
Cârma de lemne rupte,
Căzându-i sticla pe jos;
Privește spre el un pescăruș cețos
Ce beat cade peste noi
Și chiar pirații ne dau
Un pește a tresărit
Pe apele gândirii
Și, privind uimit,
S-a lăsat pradă vorbirii.
Încet – încet l-am prins
Și-ncet l-am întrebat:
“De ce ești oare atât de trist?”
“Pentru că m-am
Stăteam deja de trei ore în cafeneaua asta privind printre ușile larg deschise cerul înmiresmat de vară. Localul era gol la ora asta, în afară de mine mai rămăsese doar barmanul ce privea când la
DR