Before this journey ends

Când am aflat că vei pleca atât de curând Mi-am uitat cuvintele între cer și nori Ca visele în care sunt copil și mă joc Închise în pod sau în sertarul cu amintiri Am jurat să nu mai beau, să nu mai mănânc ciocolată Să fac pace cu străinii care te vor lua Mă uitam noaptea la negrul dintre planete și-mi spuneam „și luna e o halbă de bere la care urlă lupii făcând spume albe la gură cu o poftă ca pielea virginelor care își fac pentru prima dată piercinguri și tatuaje și stelele sunt pahare pline cu vodkă sau tequilla” și totul miroase a dans de mame părăsite cu prunci nenăscuți încă și-a lacrimi prea mari ce nu pot ieși nici sugrumate sufletul meu e ca pereții casei din gară în care trecerea fiecărui tren lasă un cutremur și-o crăpătură ca parcurile neluminate din care ieși cu julituri și miros de noapte murdară care și-a pus luna la uscat într-o galaxie cu mai mulți sori ca singurătatea aceea ca o durere în tine ce n-o poți rupe ca în diminețile în care beam apă de ploaie auzeam coasa ascuțindu-se și tăceam ca mieii înghițindu-ne moartea și priveam unul prin altul și era între noi o lumină ca între două oglinzi puse față-n față când nu mai știam care eram eu, care erai tu și plângeam că Dumnezeu era viu în ochii tăi și știam că va muri înainte de-a-L crede și voi rămâne goală, în frig, arzând imaginea acelor dimineți amare ca o tămâie când astmatică de tine rămâneam fără aer și speram că dacă-mi vei auzi bătăile inimii vei uita să mai mori ca în acel lung sărut în care uiți care buze sunt ale tale.