Amintirea talpilor

un port înserat e cerul țărâna stearpă de sub mănăstirea în care călugării au murit suflete cicatrizate de rugi roba aspră a rabinului ce-și purta svastica pe drumul crucii așa e pata aceasta de cer care mă acoperă mă învăluie un abur dumnezeiesc de sare ca o mare secată m-aș arunca în cerurile de-altădată când toate ne erau străine, toate calde toate ca fulgii de zăpadă priviți din pragul casei mari și grei —clipele dese fără ceasuri când zâmbeam gratuit trecătorilor ca o sete amară mi-e inima ca noaptea din beciuri lungă și veșnică cu coșmaruri luminate de orbi și de o lună grea, neînghițită, ca o pâine necoaptă și tare amintirea zilelor în care mâncam numai franjuri de covor cu dinții obosiți de gustul tălpilor strigam să se oprească trenurile să se închidă lagărele cerului strigam rămânerea ta în tăcere ai să m-aștepți ca hainele de botez,, cuminți, în dulap cu parfumul de uter, cald, ceresc și matern să-ți modelez cu dragoste pielea și arsurile istovite într-un port aurit.