Dragoș Vișan

"Nu se udă"

"Piloci"-i înseamnă "piloții". Zis mai în grai muntenesc. După cum zicea "poci" bunică-mea, povestitoare, la "poți". Dacă "poci, poci!". Dacă plouă peste piloți nu se ud ei.

Bravo, domnule!

Acest sonet este melancolic, dar nu cu "vii", ci cu speratul anual "vin" și morți.

Nu am înțeles bine versul "Când vinul de măsele se ascunde". Îi este frică vinului de măsele și trece de incisivi și canini drept spre gâtlej?

O nouă funcție în nomenclatorul sau "Dicționarul de vise":

"devenim specialiști universari".

Bine că nu... "universitari".
Ce să zic, la spiritualitate mă mai pricep și eu, cu asceza e problema.

Creația se lasă întrevăzută de încetarea sa ca noncreație, dar și drept creație neabondonată. O creație neterminată nu mai este creație. O cutie c-o parte lipsă deasupra este totuși cutie incompletă.

Poate că și acest text e deja gata. Și bun. A nu se citi deodată.
Mia nu iese.

Dacă se elimina de două-trei ori "că", să rămână zarul "5-6", așa cum am dat de înțeles făceam. Dădeam, posibil, stea. Dar 8 înseamnă nu doar la infinit, ci și banda lui Möbius, puțin răsucită înăuntru.

Aș încerca alte variante. Dar mai bine las așa și încerc mâine în zori o continuare, un poem vas comunicant. OK?

Dacă "Himera" a primit astăzi stea, nu e posibil ca acesta, mai valoros un pic, să nu primească! Felicitări și bine ați revenit pe prima pagină, chiar cu stele!

Este și comic, și tragic acest poem. Tragicomic.

E un poem c-o renumită conjuncție "că" programată să acopere tot textul.

De una singură, precum și îngemanată în locuțiuni conjucționale de...

8 ori.

Este, dacă aplecăm 8, poem de-un "că" nesfârșit.

"Că" nu este prea liric. Arată epicizare, narare prea multă.
Dacă se va elimina în cinci-șase o să mai comentez! A nu mi se lua această bucurie.

antiteza trecut-prezent, plecarea spre Est din stațiile de tramvai, pământul luat cu vagoanele din Clisură (când s-a făcut barajul). Sunt purtat fictiv pe timpul unei studenții (strofele 3,4) love story.

Tot ce e cazon românesc s-a învechit. Ok. Normal. Noi mizam pe un pact pacifist între popoarele europene, chiar apropiate.

Aproape de regimentul Vânători de Munte de la sud de Predeal, la 1 km de drumul către Râșnov, este în albia pârâului un tanc rămas din cel de-al doilea război mondial. L-am putea recondiționa...

Să nu se adeverească acest glas al trâmbiței, însă nu știu ce e cu acel "discobol", efeb aruncător de disc, însă în text c-o "farfurie", căutând "dragostea cerului. Ce anume a stârnit această imagine nu știu. De aceea nu pot evalua poemul.

"Ca în dragoste" ar fi vertebra ideatică a acestui text. De unde se poate distruge echilibrul de posibil poem al Iubirii platonice. Am impresia că mesajul este unul întristător.
Dacă nu-i vorba de dragoste poate fi cu totul altceva.

Pot să-i spun poemul tainei. O taină soptită-n titlu, de-un eu liric feminin ce face numai un mic semn că nu-i vorba despre ceea ce s-ar aștepta.

Și apăsarea "pe singurătate, doar din vârful buzelor" este un indiciu al sfâșietoarei stări ce a generat textul.

Apreciez mult acest poem. Și atitudinea scrierii, într-un exercițiu de neadmirație constantă a propriei persoane, de protest liric ușor camuflat. Deși în discurs se spune ironic despre titlul onorific "Suntem eterni" dat de preș, pomenirea-n text a peretelui din casă poate fi indiciu la pierderea treptată a avuției, a bunăstării, poate și a jobului, printr-o destituire neașteptată. Și nașă-mea, mătușa mea a fost zeci de ani farmacistă în Constanța. Chiar la Spitalul Județean.

Nu m-am uitat în septembrie deloc pe contul meu secundar de Facebook, cel cu imaginea protagoniștilor din serialul britanic "Străina" să văd cum decurge proiectul tău, de comunicare cu câțiva oameni mai de încredere, Ecaterina. Iartă-mă, sunt tot mai absent pe Facebook și mai prezent pe aici!
Am făcut o prostie, trecând din clasic pe Facebook Lite pe contul meu vechi, "Vișan Dragoș" și l-am rătăcit momentan pe cel recent, "Dragoș Paul Vișan", în care eram "prieteni". Bineînțeles tot virtual.

Am o greșeală: "discusivă". My mistake!

Exact, în acele versuri c-o alungire programatică se încearcă deprinderea cu rima interioară. Pretențios procedeu formal ultramodern. De fapt nici nu-i decât o cochetărie superbă a verslibrismului cu... poezia având prozodie clasică. E un "adio arme prozodice vechi".

Un poem reușit. Mai poate fi totuși finisat. Acolo, gerunziul "boicotând" mi-ar fi plăcut să fie de la nechezatul renilor. Și apropo, nu-i vorba de tundră în zonele asiatice din Siberia? Se începuse cu "permafrost" dezghețat, cu degajarea de gaze, petrol.
"Stepa" de după Urali este cea euroasiatică, într-adevăr. O continuare a celei rusești unde-i măcel momentan.

Bisturiele alergau după fugarul ce-și găsise un culcuș în ambulanță.

Am totuși impresia că era o salvare cu pacienți ce erau transportați spre dializă, de trei ori pe săptămână.

Altfel nu se explică de ce erau atât de mulți. Cazurile de operat nu umplu mașina.

Eu unul am călătorit pe gratis de multe ori între Tulcea și Constanța. Cu pacienții de dializă în anii '90 pe la douăzeci- douăzeci și cinci de ani. Ajungeam mai repede la facultate

Punctul este terminarea fiecărei strofe. A ideii bine exprimate. Semnul autosatisfacției, împlinirii în discurs eului liric dacă a spus totul într-un jurnal liric.

Haios apelativul folosit în comentarii de toți ("Claudiu, [...]"), douămiiștii bărbați pretinzând din solidaritate față de poete că au în ei și mult din yin.

Chiar despre yin, "umbră" trecătoare feminină este partea a doua a poemului "În trecere". Pe retină și-a regăsit "cerul eternă rotație".

Mai surprinde autoarea un aspect. Douămiiștii au uneori defectul, obișnuința, chiar tabietul să poetizeze... filosofia. Nu stările intense sufletești. Și în 2023 le-a rămas acest prost obicei multora dintre douămiiști. Nu se scrie cu mintea. Ci doar cu inima, surorilor, fraților. Răspunsul gândit de Ecaterina Bargan-Ștefan, dat unui monstru sacru douămiist foarte boem. Discursul literar generației douămiiste a devenit deseori și prea intelectualist, prea abstract "filosofic", când putea avea sinceritate, sentiment și durabilitate expresivă mai pronunțate.

Frumos și degeaba își motiva alegerile discursive o poetă foarte talentată pe timpuri.

Există altceva decât poezie niponă în laconicul discurs din poemul "În trecere". Talpa omului poate ajunge oriunde. Sentiment dublu, de înălțare și posibilă scufundare la simpla plimbare pe plajă.

"Poetizarea meditației" lirice. E interesant tot răspunsul dat Rodicăi Vasilescu.
Douămiiștii au uneori obișnuința, chiar tabietul să poetizeze și... filosofia.

Prima parte a poemului confesiv este mai reușită decât cea de-a doua. Este pe motivul echinocțiului de toamnă, însă "butadă de mascaradă", "bune de căpcăune", "nici iadul nu scapă mai încolo", "timpul își face de cap peste tot ce netot/ nu știu între noi care e zi care e noapte" chiar nu mi se par secvențe lirice prea reușite. Au ceva fascinant totuși. Prea multe idei pe vers. Fragmentare discusivă, spre densificarea mesajului transmis. Această tehnică poetică e bună, postmodernă, postavangardistă. Dar merită cizelare formală, o atenție mărită.

Pentru tentativa de a face un poem perfect despre echinocțiul acesta acord stea.