Dragoș Vișan

Extremist în oralitatea clamată camaraderește, George Vasilevici este un poet inepuizabil, datorită afectivului A necenzurat, în ultima strofă mult mai incisiv decât Nichita Stănescu. Motivațiile scrierii acestui poem este franchețea și o maturizare în gândirea socială, în percepera fină sau infinitezimală a difernței dintre oameni. Detașare sau introspecție, păcat sau revenire, timp câștigat sau moment ratat, dragoste și ură, izolare sau identificare cu un grup, permisivitate sau retractilitate, vârtej sau destindere - iată ipostaze contrastante care se pot contrage în acte de limbaj persuasive, pragmatic valorificate.
Excelent discurs. Fără retorică. Nu sunt simple sofisme.

Aici este vorba de arderea vieții, de o răsturnare a dictonului FESTINA LENTE în ARZI IUTE, DAR CU SPOR - aș zice eu acum. Foarte frumoasă materializarea efemerului gând. Oricare dintre strofe merita să fie prima. Textul se rescrie din interior, din oglinda intuirii pe care o ai. Senex prudens este pământul care scoate ca un brutar coșurile pline din oameni, pâinile devenirii lor! Este o parafrazare neoavangardistă a minunii de pe munte, numai că ține de individul actual să sesizeze ceva în plus față de tonul aparent peiorativ, derutant, de suprafață. Viața celebrează în orice clipită moartea pentru că moartea va dispare, fiind simplu prag dintre viață și eternitatea condiției dobândite.Pământul se transformă prin focurile noastre de parcă e găurit de exlpozii. Precum coșurile adolescentine, supărător apărute, păcatele pot fi un pas înainte spre deșteptare, dar numai unui frigid om (bătrăna floare ofilită din a doua strofă) i se pare blasfemie experimentarea și macularea. Această sărmană e mai de plâns decât vânzătorii de semințe sau cerșetorii...
Centrul poemului este euristic, interogativ ca și un Dasein heiddegerian. Aruncarea în sus poate fi interpretată ca venire pe lume, explozie de afecțiune sau de aversiune împotriva noastră. Ambiguitatea definirii noastre ține de resortul descoperirii unei căi hermenutice de către fiecare receptor. Față de alții poate valorăm cât un balon de săpun spart...
Ultima parte este exprimarea unui crez, unei solidarizări cu intelectualii nevânduți nimănui. Libertatea de a decide este o privire totalizantă.
Excelent poem, George. Meditația ta are aspect ludic și o tensiune de gen fantastic!

Gânduri de prietenie. Muțam fain. Am o rană, totuși, căscată adânc... Cred că intuiești exact la ce mă refer.
Poemul a fost scris astăzi în zori. O să mă uit cu nerăbdare pe versurile tale de pe site-uri.
Baftă, George!

Umor nu are nimeni
umorul e pe sponci
s-a dus haihui la alții
și-a luat și pașaport

Ceea ce nu arată acest text, ceea ce a fost trăit efectiv, ceea ce urmează să se petreacă la modul reparator și uman - aceste mize textuale îmi atrag atenție.
Textul este de tip euristico-misteric, descriind o stare a nehotărârii încotro să fie direcția vieții personale.
Nu se încadrează unei orientări cunoscute, ci unei mișcări autenticiste a generației 2000 - poate și nouăzeciste, nicidecum optzecismului trufaș, devenit vetust (mai ales prin imitatorii lui).
Un monolog interior își conține deschiderea spre dialog. Nu prea văd instanța căreia i s-a adresat autorul textului. Aici trebuie definit \"agresorul\", ca într-un război al nervilor. Cadrul operațiunii încheiate apare evanescent descris, destul de seducător.
Succes pe mai departe. Subiectul merită dinamizat, prin lămuriri și noi nuclee narative.

Ma compari, desigur, cu Arghezi de la inchisoarea Vacaresti, ori Arghezi inchis dupa ce publicase pamfletul \"Baroane!\" la adresa ambasadorului Manfred von Killinger! Azi scriem ca vietarii (condamnati sa scriem cand viata devine insupurtabila)...