Căderea cu tronc a unui ovul din “poemă”

I. Pe din două Această formulă nu-mi amintește de împărțeala frățească, ci de-un sângeros divorț a două suflete-perechi. Misterul despărțirii benevole seamănă cu anticiparea morții. Trupurile dublate de mai înainte sunt parțial carbonizate – copaci îngemănați între care a căzut trăznetul... Haideți să-i zicem poemului încă nezămislit, ovul de poemă... II. Ca ovul de poem, îmi vine să maculez toate simțurile Scuzați-mi îndrăzneala ! Curge apa. În mine. Intru în toaleta cuvintelor… grele de… Nu mă rușinez să visez că mă trece grabnic. Febril caut unde. De-ar fi ochi pânditori numai desenați pe despărțiturile closetelor renale! Genele lor mă gâdilă. Și vine cineva când mă trece udul: d.l... Sper că mă... ...fac intermitent într-o secundă și una și alta. Inexplicabil! Mă vede. Poate că stătea tot într-o încordare să-i maculez auzul, văzul, mirosul, pulsul. Să-i ridic, în general, temperatura. Să-și muște pumnii, să-și înghită saliva... Dar ies afară. Din minereul propriu, lichid, galben. Detensionat. Bărbații își rup brațele, femeile se-atârnă de ei ca de portiere. Lihnit fusese bulevardul. Soarele de toamnă l-a făcut borțos, plin. Sunt mai degrabă un ovul rătăcit, rătăcit, rătăcit... Cânt gros, rusește ! Mă mai fac eu ou ochi ? Sau nici nu s-a spart caldarâmul lumii să ies ? Cutreier Cetatea Zânelor din Covasna. După Sânmedru și mezatul de oi. Arunc priviri la cer… Alții zic timp și rit. Iubitei morți îi pun de-un scrob. Mamele și tații îi urmăresc pe tinerii soți. Nu pot fi ovulul căutat de toți. Ovul, Oblio, curentul beat reînviat. Beat ca un porc… A, visul de ieri ! A, stai, s-a întărit! Să vi-l povestesc din frigider. Eram înăuntru undeva. Apare pe ușă un inamic. Îi car pumni. Îl trântesc. Cade sub mine. Îi pun ghiara în gât și-i dau cu piciorul. Între picioare. Știți, acolo avea bagaj. Dau eu, cred că i l-am împrăștiat… Când colo, mimetismul dracului! Își transformase bagaju-n… Jos… pălărie!. Reșpectele mele, frate fără...ceva. Dar ce reșpect ?! I se făcuse sub burtă, ca-n ziua cea dintâi... câmpie. După sperietura ce i-o dădusem. Înseamnă cu nu mă luptasem pe la fântână ca Iacov. Ci pe-o gură de iad! Adică m-am amăgit trăgând un rasol atacatorilor de ovul. M-am exterminat pe mine însumi. Cum să fiu fecundat fără ploi? Așa. Ca ovul de poem… III. Din pânzele lui Perov Lumea este o burtă preacinstită. Se va strânge subit precum acordeonul Cu foalele găurite, tot cântecul i-a murit. Burții umflate a lui tataia – Dumnezeu să-l ușureze de toate – îi spusesem pe la trei-patru ani: - Tataie, tu ai înghițit o minge mare! Unchiul Costică râdea și burta ereditar i se clătina. - Nu râde, nu râde, nene Costică, tu ai înghițit un butoi mare! Să ne sugem burțile creierului până la șira spinării și-aorte... Dacă vedem lumea mult subțiată, țăranii din tablourile rusești fără bujori în obraji sta-vor alături de preoții lor, mai puțin grași, însă conștienți toți de harul ce acționează torid ca un bici de nu-l vrem și-asupra femeilor robotind de cu zori ca să pună soților bine rubașca, apoi șapca atunci când răsare Novaia Zemlea direct din cerul pictat de Perov…