Lachei și tricotilomani. Tomisul castelanului Mazarin

Intrarea celor doi prieteni, Curcu și Murmur, în lumea Dezobișnuirii se contură sigur într-o seară de iulie pe malul portului Pescărie. Bărcilor albastre, cu dungi albe, nume străvechi le curg în lături parâmele rupte, năvoadele putrezite, Până și sutienul de alge al sirenei s-a deșirat dintr-un cuter. Ãsta e al lui nea Marinache: le spusese că îl făcuse cu mâinile sale în 1978. Să le păcălească pe turistele suedeze, înnebunite după… legendele pescărești, una mai ditamai decât cealaltă! Murmur îi șopti lui Curcur, pentru că îl lua pentru prima dată în portul neștiut decât de câțiva, la capătul autobuzului 40: - O să fii și tu botezat aici, la Pescărie, cu tot catranul, motorina ambarcațiunilor, la o petrecere ritualică a Dezobișnuirii! - Abia aștept. Și Curcur urmă: Să mă lăsați alături de toți delfinii, să-i chem la țărm înotând, să-mi mângâie pieptul o tătăroaică blondă sau o româncă brunetă. - Nisipul fierbinte se agață precum creta de tălpi, glezne, pulpe. Îi răspunse Murmur, apoi făcu niște gesturi neașteptate, însoțindu-le imediat de vorbe: În aer se simte aproape un abur solid. E o după-amiază toridă, iar seara o să fie și ea sufocantă. De unde-mi vine această lene? Cad grămadă pe scoicile negre-argintii. Miros valvele. Dau cu ciocanele pantofilor să le sparg. Să se coboare iute păsări în jurul meu. Nu este grozav că pescărușii și ciorile vin să mă ciupească? Trupurile se zbat lângă mine. Un guvide și un chefal mi-au intrat în cracii de la bermude. Un crab îmi merge într-o parte pe spate, iar acum s-a prins de părul cefei. Na, că s-a încâlcit prin plete. - De ce lacheii n-ar avea un cuvânt de spus în favoarea cizmelor aruncate cât colo de nernernicii lor… stăpâni dezordonați? Curcu Biteșeon se întreba, de două luni, de când fusese angajat lacheu de către castelanul tomitan Mazarin cum poate acesta să cheltuiască atâtea zeci de mii de euro numai pe cizme câștigate la licitațiile exorbitante de prin Austria Mare, Germania, Danemarca, vechea Silezie și Prusie Orientală, nu de prin Brazilia și Argentina. Licitații la care participa aproape în fiecare iarnă sau vară – atunci când nu mai suporta nămeții ori zăpușeala aduse de crivățul rusesc până pe litoralul românesc –, iar ca să rămână singurul orfetant serios de la 1500 de euro în sus, prin amenințări mafiote făcute concurenților săi serioși chiar în sală, ori prin câte un diversionist apel telefonic, reușea să scoată din cursa cu... obstacole chiar și pe-un partener ori delegat al lui Bill Gates. Mazarin era înnebunit de mult, încă din adolescență, de dinainte de 1989, după coifuri, uniforme, cizme, diagonale, centuri nemțești, adică chezaro-crăiești, ori prusace, însă din prima conflagrație, nu și din al doilea război, pentru că lui îi plăceau exclusiv cele ale friților de cavalerie, mai ales cele husare. - Na, c-am devenit ordonanță! Și Mazarin nu se lasă până nu cumpără toate imitațiile de cizmoaice, trese, galoane, epoleți, hărți de luptă etc. A început să miroasă atât de greu, a mucegai, a ciuperci, a piele putrezită până și la piscină, nu doar în depozitele de alimente, debaralele imense. Și metresele pe care le aduce seară de seară au început să sufere de alergii, bronșite… Mai cu seamă cele din Indochina, Mozambic și Mauritania, de unde le recrutează stăpânul meu, vrând să schimbe un pic la culoare populația dobrogeană, în vederea organizării pe-aici a unui carnaval mai celebru decât acela de la Rio, în numai cincisprezece ani. Oricum are mandat pentru toată viața sa... de castelan! Numai când îl văd pe Mazarin că apare împreună cu fi-su, Măzăriche Umflățel, că se deghizează amândoi în husari, tatăl fiind feldmareșal, ekși sözlük în turcă, Feldmarschall la austrieci și germani, iar băiatul șeful statului său major, imediat toate majoretele și minoretele, adică obișnuitele castelului și invitatele speciale, încep să-și dea între ele coate, să tot întoarcă nasul, să-și pună la nas șervețele, s-o ia la goană, peste gardul cartierului rezidențial. Mazarin nu vrea să spele niciun costum de husar ori de cavalerist prusac. El consideră că în ele trebuie să se mai simtă încă mirosul sângelui vărsat. Mai întâi, cel franțuzesc, din Alsacia, Lorena și de la Comuna din Paris, ori cel din nările lui Napoleon al III-lea, prietenul românilor, bătut măr de Wilhelm I. Dacă n-ar fi fost Napoleon cel mic, nicio mică... șansă, ori mare unire a Principatelor, apoi a provinciilor Bucovina, Transilvania, Basarabia n-am fi pupat noi vreodată!... Iar pe-aici s-ar fi întins și în 2019-2020 frumoasa federație chezaro-crăiască-prusacă. Ne-ar fi mers lucrurile nemțește în ultima sută de ani. Curcu Biteșeon îi spuse acestea lui Murmur, după rarele sale reîntoarceri la centrul unde văzuse și îndurase atâtea dezobișnuiri… de-a mai fi copilul ori adolescentul nimănui. Murmur îl învățase din timp să nu mai fie băiatul oricărei… tâmpenii ivite pe neașteptate, al oricărui act ratat, refulat. Îi indicase să-l repete, să-l exteriorizeze, pentru a-i perverti pe alții. Inocenți, mieluți puteau fi aduși ca ofrande programului Dezobișnuirii... De exemplu acum: - Ce-ți trebuia jobul acesta, la marele mahăr din cetatea unde văzurăm lumina zilei și imediat întunericul vieții fără niciun părinte lângă noi? - Habar n-ai tu, Murmure, ce va însemna acest part-time pentru societatea noastră clandestină. Încet, încet vom prelua puterea de la castelanul Mazarin, pentru că se droghează ca porcul, iar fi-su Măzăriche este deja mai stricat decât Commodus. Păi ăsta micu\' tâmpitu\', chiar dacă ar trece și de Harvard University, King’s College of the University Cambridge, Christian Theology - University of Oxford, ca gâscanul ăla de Honorius prigonitul Americii, prințișorul gunoaielor, tot clientul extazului și Marijanei din Irakul postbelic ar rămâne. - Da? Păi atunci e perfect, așa mai vii de-acasă… ori de la castel! Kafkianule, să știi de la taica Murmur, te-ai orientat bine. - Mă enervezi, Murmure! Niciodată nu-mi acorzi deplină încredere. Îți înțeleg orice suspiciune față de alții, însă față de mine, fratele tău de cruce?!... Acordă-mi toată puterea, prin gând și prin harță. - O să îți acord. Dar să mai crești oleacă. Stai, că mi-a venit o idee. Nu le trebuie noaptea un DJ ? Dacă au deja, atunci îl mătrășim pe cel existent și te-apuci să faci lobby, ca să apar eu cu scula mea, cu stațiile de amplificare, cum n-a mai văzut Mazarin nici la concertul lui Michael Jackson, ori la acesta de după 20 de ani, vorba lui Alexandre Dumas, la care iar s-a dat în spectacol la București Axl W. Rose de la Guns\'n\'Roses!... - Îl fac eu pe Franz să plece de la Mazarin. Mai ales că își închipuie de la o vreme c-ar fi schimbul meu de noapte, hilotul lui pește marinat!... Apropo, știi ce i-a dat prin minte belgianului de Franz Mechant Leroy? - Cine mai e și parazitul acesta? - Cine să fie, cine să fie, dacă nu chiar singurul consilier, adică un fel de cancelar-camerist al lui Mazarin! - Adică l-au ales în 2008 tomatele alea de tomitani consilier al Tomislandului pe-un belgian? - Nu. Am glumit. E doar secretarul particular al lui Mazarin, bun la toate. Are treizeci unu de ani. Este și un fel de Super Nanny pentru Măzăriche Umflățel. - Nu-i uns cu toate alifiile de serviciile secrete? - S-ar putea. Asta n-ar fi mare lucru. Dar se pare că discută uneori, printr-un microfon instalat la toaletă. - Cum ai observat? - Uite cum. Într-o noapte am stat mai mult decât de obicei. Se dusese stăpânul pe la hotel Cazino din Mamaia. Fântânile cu palmieri erau pline cu șampanie, pentru că avea să apară pentru prima dată pe-un podium și cu Măzăriche Umflățel, cățeluș după el. Se mai dăduse, frate, în stambă, dar lui Mazarin Pére nu-i ajunsese. A, uitai să-ți spun: Mazarin Pére sau Mazarin Vater este supranumele de topmodel al castelanului din Tomisland. Pe fra-su, parlamentarul lui pește prăjit, îl poreclește lumea Þârul, Cambula sau Mazarin Frere. Iar pe Măzăriche, Mazarin Fis ori Mazarin Sohn, ori pe scurt Rânză, Rânzișor. Și în ce crezi că se-mbrăcaseră tatăl și fiul? - În ce? - Îți dau un indiciu. Costume de epocă. - În castelani, sau în împărat și coregent bizantini. - Da, vezi să nu! Corigent e fiul lui Mazarin le vreo cinci materii pe la sfârșitul fiecărui semestru întâi. Apoi, deodată, miracolul se petrece din joi în Paști – adică destul de eficient, primăvara, pe timpul scurtei vacanțe de sărbători, cinci belferi plus directorii își văd brusc soldurile cardurilor de la minus nu știu cât săltând la peste 25.000 de euro – iar catalogul Umflățel se umple de nouă și zece. - Atunci, s-au îmbrăcat în costumul gărzii regale de la palatul Buckingham! - Nu ești atent deloc. Păi eu ce-ți spusei, Murmure, mai devreme? Mazarin este antibritanic. Și un fan mitteleuropenist convins. - Aaa! S-au îmbrăcat în husari! - Bineînțeles. Cu cizme pe care eu le reparasem vreo trei ore și le lăcuisem încă una, chiar înaintea paradei. Iar Franz Mechant Leroy a îngrijit de primirea asistenței, la castel. A fost maestru de ceremonii, un fel de majordom. Mazarin nu m-a lăsat cu niciun chip să plec. Era a patra oară, al patrulea an când repeta experimentul. Atât de fericit nu-l mai văzuse nici Adriano Năstăsică Celentano ori Iliescenco, când îi propuseseră ca din castelan de Porto Franco să devină castelanul rozelor blegite… - Și zi, frate! Acest Franz vorbea la toaletă cu un interlop din Belgia? - Nu, cu primarul din Amsterdam! Sigur, bă. Acum habar n-am cu ce prefix vorbea. Vorba e că n-am putut să-l interceptez. Ceea ce înseamnă că e uns de SRI, în mod sigur, ori îi păcălește pe ăștia, vânzându-l pe Mazarin altui serviciu internațional, de stofă aleasă, nu de postav postelnician, de-ăla prost, militar, ci măgărean-pacepian. - Bine. Atunci, să ne gândim cum îl facem pe valon să dispară, ca în triunghiul bermudelor lui Mazarin. - M-am gândit eu, șefu’! - Zi. Ce? - Ai auzit, Murmure, de Class One Romanian Grand Prix.. - Da. Cum nu ! În 2009, din cele opt echipe participante, barca Maritimo 12 s-a scufundat în Sutghiol. - În 2010 s-a numit altfel. One World Powerboat Championship 2010. Mohammad Al Mehairi și Jean-Marc Sanchez, barcagiii de nădejde aduși chiar de castelanul Mazarin la Tomis, decedați în tragicul accident petrecut la Abu Dhabi au lăsat locul echipajului de pe Victory să se-ntreacă pe valuri cu Europa și Welmax Offshore Racing. Iar Franz Mechant Leroy este logodnicul primei femei-pilot de pe Welmax 1, norvegianca Marit Stromoy. Aranjăm cu bosâncenii un sabotaj, Marit se accidentează grav, iar Franz se duce cu ea la Oslo. Așa că zboară de la curtea lui Mazarin. - Băi, Curcu, beu pentru succesul acestei operațiuni. Pe urmă voi veni la Mazarin Family Residencia, având aparatura din dotare. Să vezi ce mai club mondial al Dezobișnuirii Radicale o să fie acolo! Curcu Biteșeon descoperise că Mazarin Fis, Măzăriche Umflățel suferea de tricotilomanie. Îi vându un pont lui Murmur, pentru atunci când va fi acceptat DJ la curtea lui Mazarin: - O fostă asistentă medicală, pensionara Salomeea-Marie, mama dirigului meu, Daș Vian, l-a salvat de tricotilomanie în adolescență pe Fun Eros... Exact atunci când ajunsese la limita insuportabilității, de făcuse luminișuri pe cap. Se tundea foarte scurt, ca să nu observe colegii. Ghici, Murmure, ce i-a spus să facă chiar această femeie vraci, curajoasa pensionară și lui Mazarin, care mai suferea în anii \'90 de aceeași boală, din recunoștință pentru toate cadourile făcute anual supușilor tomitani de vârsta a treia și cu dizabilități. - Să se dea pe scalp cu Hair Energizer mit Coffein Complex, de la Alpecin! - De unde ! Nici măcar cu Aloe Jojoba să se șamponeze nu-i trecuse prin cap nătăflețului de Mazarin al Tomisului. Ce vrei, riscurile fostei meserii, de ziarist-telegrafist și neptunian : făcuse după foarte discutabila participare a sa la revoluția din 1989 și un lung stagiu în revoluționarea sexuală postdecembristă, niște afaceri care se lăsaseră și cu multe tăvăleli prin toate cluburile hotelurilor și tractirelor abia înființate în cetatea sa. Era gata să înfunde și pușcăria. L-au scăpat cei din Dezobișnuire, militând să-l scape din această mare înjosire. De la restaurantul Siagi, de pe bulevardul Mamaia, a contactat el această boală aproape incurabilă. Poate ai auzit ieri ce urla toată mass media: Fun Eros, cancelarul actual al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a suferit în adolescență, când se mutase la un liceu din Franța, de această maladie. De aceea n-a luat bacul din prima sesiune, iar apoi l-a luat cu dispensă prezidențială, de la Francois Miterand, în urma unui control medical din care reieșea că devenise periculos, putând să dea boala și altor odrasle de foști nomenclaturiști francezi. Ei, bătrânica Salomeea-Marie Vian l-a păcălit atunci pe imberbul de Fun Eros spunându-i că ar fi de fapt fiul fostei sale stăpâne franțuzoaice, contesa de Vichy. - Bastard ! Fun Eros bastard... - Nu. Fiu legitim. Însă dezobișnuit să mai vorbească o boabă în franțuzește. Asociația Dezobișnuirii a funcționat prima dată sub egida Francofoniei fără Frontiere. - Așadar Fun Eros acesta este deja membru al Dezobișnuirii mondiale și eu nu știam. Te credeam frate, Curcu, bă! Nu mi-ai zis nimic. - Ba mai mult decât crezi. Fun Eros l-a încălțat prin acordarea colanunului de popular dezobișnuit șef chiar pe tartorul de la conducerea țării. - Cum? Bă, șef al Dezobișnuirii noastre? - Bă! Pe Jean Chiriac, nu pe... Bă! Cum mă vezi și cum te văd. - Atunci reușita cu Măzăriche Umflățel e garantată. O caut direct pe mama dirigului tău, pe fosta cameristă a contesei de Vichy. O plătesc gras. Apoi îi spun să-l mintă pe Mazarin că mama fiului său este de fapt prințesa de Monaco. Oricum nu știe sigur nici dacă Umflățel e propriul său copil, iar prin alianță… multe se pot inventa! Doar va intra și el, fără să vrea, din alianța Sociopato-Democrată, care propune guverne fantomă anticriză, în Dezobișnuirea Mondială. Acuși-acuși.