Devvía și androginomelopeea Akrimei

I se aplecase. Nu mai ținea mâna acolo unde credea că mai este. Își puse pe umeri geaca de piele și își aprinse Kent 8-ul lung. Apunea soarele. Se chirci pe-o piatră, la rădăcina unui carpen bătrân, își căută portmoneul. Venise să-i ceară. Labirint de ocheade, acest ciudat, pe care nici acum nu-l privise deloc, atâta timp cât nu-i dădea el voie s-o facă, i se păruse în timpul consumării prin parc a drogurilor un tip deștept, pentru că îi fredonase niște acorduri orchestrale pentru filme dramatice din Michael Nyman. Murmur perfectase plecarea Devvíei în Spania. Și își luase acum răsplata de la ea. Mai voia. Devvía amâna momentul hotărâtor, pentru că și ea urmărea să obțină o promisiune și-o informație de la Murmur. Ea strângea între degetele mâinii stângi trei doze de „Bal Ceng (Akrima)”, o substanță halucinogenă, un drog abia introdus pe piață. Căutat din răsputeri în Europa de Est, acest încă neîncoronat rege al etnobotanicelor, Bal Cengul, cum era denumit pe scurt, avea niște efecte secundare deloc de neglijat. Expert la acest capitol, Murmur, n-ar fi căzut niciodată în plasa de-a consuma mai mult de-o doză sau o țigară la trei zile din Bal Ceng, pentru că porcii, nesățioșii care luau mai repede încă o doză, sufereau niște mutații psihice radicale. Păi de ce să se cheme în secret Akrima? Tocmai pentru că unii fuseseră în extaz după ce-o fumaseră, într-un extaz care le dădea impresia că îi mângâie pe partenerii sexuali, când de fapt îi hăcuiau pe-unde nimereau, crezându-se insidioși ori tandri… O sărutare pe fesă, pe sâni, pe la buric însemna concret, după o dublă doză de Bal Ceng, mursecări mușcături pe cur, piept sau abdomen, care necesitau spitalizarea la urgență, coasere, copci. Dacă n-ajungea nebunului dubla și intra în acțiune tripla Akrimei, atunci să vezi comedie: numai tăișurile lucitoare țineau locul danturii perfecte. Tânărul akrimist ori akrimalcoolizat până-n vârful unghiilor căpăta o forță herculeană și harșt, flagela ori sufoca treptat, câte o bucată, câte un organ anumit din victima sigură a amorului cu Akrima: săruturile-împunsăturile morții, sugrumările-îmbrățișări. Cel mai interesant lucru, aflat de Murmur, pentru care pretinsese ca Devvía să vină la carpeni având la ea cele trei doze de Bal Ceng (Akrima), în schimbul deplasării în Spania, „sponsorizată” bineînțeles de el, era că acest biostimulent mărea de peste trei ori forța fizică a unui bărbat. Iar lui Murmur îi trebuia excitantul neapărat! Trebuia să-și apere salonul înfrumusețării de lângă hala Traian, în cartierul tomitan Inel II. - Devvía, dă-mi cele trei țigări! - Murmure, să nu faci prostia să le iei deodată, sau nerespectând cele două pauze lungi de câte trei zile. - Hai, hai, vezi să nu te întreci prea mult cu gluma! Poate vrei să mă răzgândesc și să nu-ți mai dau acuma biletul de avion. - Na-ți dozele, neam prost ce ești! și Devvía îi îndesă în buzunarul drept de la pantalonii casual cutia cu cele trei doze-țigări din Akrima. Uitându-se iscoditoare cum reacționează, adăugă: - Să dai ochii peste cap odată, să bei mursă și să bei cucuta Akrimei, că m-am săturat să am nevoie de tine ca de-un bărbat ce nu ești tu de fel! Imediat căpătă de la Murmur biletul de avion, loc foarte bun, pentru a admira toată Europa, de la Marea Neagră la Pacific și poate chiar coastele algeriană și marocană de peste Gibraltar, când o ajunge acolo, deasupra Sevillei. Brusc, Devvia vomită. Îl văzu, parcă aievea, lângă ea, pe Murmur cu burta tăiată, cu mațele scoase. După o bătaie între două bande, în care stocul de substanțe al bandei sale cădea în mâinile inamicului, ahtiat tot după capturarea Akrimei. Această Akrima ajungea de la un moment dat să înlocuiască procurarea celor mai costisitoare plăceri trupești. Să presupunem că o ducesă britanică se afla cu un mops pe litoral – își făcea socoteala acum Murmur. Aristocrată cu lire sterline, cu bijuterii, rătăcită în Vlahii cu un surogat de Cerber. Tocmai bună de strâns în brațe, de sărutat! Pentru că dezgustul fizic inițial față de corpul victimei l-ar fi provocat de trei ori mai mult, ca în lupta masculină, s-o schingiuiască pe stăpână, să-l sodomizeze pe mops, pentru că oricum n-avea bot, ori avea nasul spart ca pugiliștii. - Hai pe la mine te rog! Murmur n-avea ce face în acea noapte. Apoi își făcu un foarte rapid calcul în minte: legătura cu Spania, prin Devvía n-ar fi de lepădat, spaniolii fiind unii dintre principalii distribuitori clandestini de etnobotanice. Știa Murmur că Devvía stă la doi pași de malul acela râpos de lângă statuia lui Ovidius, dacă o luai pe Mircea-Vodă în sus, până spre faleza de sus a Modernului. Devvía locuia pe Strada Vântului, într-o vilă veche. Stătea, pentru că voise ea din copilărie, chiar în donjonul clădirii, avea două camere, părinții nu se mai iveau…, doar îi alimentau lunar contul în bancă. Poate nici n-or fi fost vreodată. Pentru că alți vecini, chiriași de-ai părinților săi despărțiți, fuseseră la un moment anunțați să evacueze în termen de cel mult o lună clădirea, își închipuia că vor să vândă în curând toată vila, iar ea nu mai avea să privească marea, acum la douăzeci și șase de ani. Devvía avea dreptul să cumpere donjonul, metrul pătrat l-ar fi cumpărat cu jumătate din prețul zonei dacă s-ar fi târguit cu proprii părinți, care-și vedeau de noile lor familii. Ultima plecase maică-sa. N-o luase, pentru că avea cincisprezece ani și nu voia să plece împreună în Mehedinți. Se născuse aici, la Constanța. Îi venise peste mână. Iar maică-sa putea să-și refacă radical viața, după ce fusese părăsită de tatăl Devvíei pentru una mai tânără. Trecură deja de biserica armenească. Încă puțin și ajungeau la vila cu donjon. Dintr-o curte, a părinților jazzistului Harry Tavitian, venea miros de batal și de kebab. Era un chef. Ajunseră acasă la ea. Chiriașii părinților săi nu deterioraseră decât bucătăria, înainte de-a pleca. Îi scoseseră cota și o dăduseră la fier vechi, în semn de… anulare a plății anticipate, pe care n-o mai văzură dată înapoi, pe trei luni, de către proprietari. Iar unul dintre cei doi domni chiriași, dintre paterii familias de la parter, Adin Scălâmbu, se jurase că măcar ea, fiica proprietarilor, o să ajungă la închisoarea datornicilor, după ce va trage el niște sfori… Când urcară scările, Murmur putu admira la singurul etaj al vilei, sub donjonul Devvíei, niște originali Luchieni, Tonitze, Petrașci, Ciucurenci, Margarete Sterian, Ștefani Braftanovi, Găveni, Știrbi. Ajunși în donjon, Devvía deschise afară și se plimbă precum o castelană, dându-și jos de pe ea geaca, apoi bluza, pantalonii, ciorapii, sutienul și chiloții. Murmur constată imediat că e mai rece aici decât în parcul de lângă statuia lui Ovidiu. Dar poate nu era și poate îl luase pe el cu frisoane. Nu-și închipuise că Devvía este fiica unor mari colecționari, că această vilă este un fel de muzeu în toată partea sa superioară, pentru că aici, în donjon, se aflau sculpturile celor mai mari artiști români: Frederic Storck, Brâncuși, Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Vida Geza etc. Venind și el să admire priveliștea apusului, ca o mantie portocaliu-vineție așternută înspre mare, deodată Devvía îi introduse capul între picioarele sale, sprijinindu-se cu fundul pe balustrada donjonului. - Plec, Murmure, și te voi chema în Spania să-mi vizitezi noul donjon pe care o să mi-l fac. N-am terminat degeaba liceul de artă. Chiar dacă n-am intrat la facultate aici, acolo o să mă înscriu și-o să sculpez, o să fac tapiserii cu motive maure, o să-mi împodobesc acolo, în fața Mediteranei, un cuib al freneziilor unde o să invit numai români. În primul rând o să-l chem pe la mine pe eroul Sevillei, Hel Mut Duck Adam. Și-o să-i fac o baie pe cinste, și-o să-i strivesc mustățile alea mari de labiile mele, pentru că nu s-au clintit nici la ultimele patru șuturi ale adversarilor între buturile porții. Și o să-ți trimit și ție înregistrarea, ca să-mi faci reclamă, cum te pricepi tu, Murmure!... Dar îndrăznește odată, dă-ți hainele jos. Iată aici ai și burbon, servește-te! Pătrunde-mă, arde-mă tare, că ți-am dat Akrimă și tu n-ai vrut s-o iei pentru mine, number 1…asule! Deodată, luat pe nepregătite, fără niciun semnal prealabil, Murmur se simți întors cu fața în peretele cu panoplii, zgâriat de stilete, împuns cu florete, amețit de paturile puștilor și revolverelor venețiene, care se prăbușiră claie peste grămadă peste amândoi. - Ce-ai făcut, Devvía? - Ce să fac, nu cumva ai rămas fără murmur, Murmure? - Ce-i acel sul gros cu care mă împungi între fese, e de cauciuc? - Nu, dragă, acum mi-a ieșit din vagin. Mi s-a sculat. Tocmai ți-am dat trei doze de Bal Ceng. Am fumat două întregi, atâta doar că te doream chiar înainte să ne vedem. Îl trase de păr pe Murmur, apoi îi petrecu o frânghie de alpinism de jur împrejurul trupului, legându-l de \"Arcașul\" lui Oscar Han, de-un schimonosit erou mitic al lui Paciurea, mai urât decât Antihrist. Mai scoase din pachet o ultimă țigară, dar nu un Kent 8 lung din pantalonii aruncați cu grijă, pe pat. Celelalte lucruri ale sale odihneau vraiște, pe jos. - A ce miroase, așa, diferit? Murmur căscase ochii mari la Devvía. Ce-i cu mirosul ăsta de pergamute și de mango? - Ei, mi-am lăsat rezervă această Akrimă. Dar să te mai afum pe dinăuntru un pic. Și să-ți fac niște crestături pe spate, coapse și piept, cu unghiile ojate. Învață și tu măcar atâta despre Bal Ceng, ori Balcicul reginei: dacă-l ia în doză dublu o femeie, cum l-am luat eu de exemplu, se masculinizează, uite la mine! Îmi cresc fire lungi, maro, pe obraz, piept, picioare, mi-a răsărit și-un criminal penis ca să ți-o plătesc pentru că nu m-ai informat asupra consecințelor nedorite ale ultimelor etnobotanice neinterzise prin lege. Acum să văd, te-o mai salva cineva de la moarte. Na, te dezleg, să vedem care pe care: îți frâng eu gâtul, sau mă imobilizezi tu și câștigi jumătate din ce vreau să iau cu mine-n Spania? Omul “devviat” este un mutant etnobotanic. Dacă vrei să nu mori, atunci ia și fumează-ți acum, de față cu mine, țigările de Bal Ceng (Akrima), toate, până la filtru. Se mai spune că perechea celor care au fumat Akrima până la capăt este pereche inseparabilă. Devvía îi puse cu de-a sila lui Murmur țigară după țigară între buze și îi ținu cu degetele nasul, ca să tragă cu forță fum după fum, substanță aromatică după altă subtanță halucinogenă. Și Murmur nu mai are ce... Murmura. Așa își va spune în secret de-acum încolo. Se transformă și într-o femeie, năpârlește de firișoarele sale de pe corp. Constată că pe lângă penisul său, rămas dolofan, i-a mai apărut încă un organ. Și Devvía se repede la el, să-i mursece labiile, apoi să-și îndese mădularul surescitat, în timp ce el fusese suit pe balustrada de piatră a donjonului și întors pe dos de atâta sex sub lumina lunii pline. Ce frig, niciun por zgribulit. Ah, mirosul de alge, cum se ridică din încovrigarea celor doi devvíați sexuali, în donjonul Constanței din apropierea palatului muzeal Șuțu, de pe foarte strâmta stradă a Vântului...