Poezie
Cu mașina de teren pe-un vârf
poezia aventurii onirice
1 min lectură·
Mediu
Cu mașina de teren pe-un vârf
Soarele nu ni se arată
niciodată sus prin vise
pentru că Oneíros nu-i Ra-Osiris,
și inconștientul fuge sub Helios.
Relief, aer și mulți nori
îmi port gândul pe unde-aș vrea,
în carul lor solar...
Așa că mă trezesc
și mă retrezesc continuu,
în noaptea de lumină plină :
pășesc pe-acoperișurile-alpine,
inund fostele lor lacuri naturale
(ce-au secat în craterele-termostat),
pun din ochi in corpore pompele mari
de ape-n cascade să se toarne,
iar lava s-antreneze
din pierdutele artere ale pietrei
inima.
Se plimbă-n grup șoferii-alpiniști
prin altă eră de curaj:
mă las în jos – păianjen cu frânghii,
apoi ajung mai sus de toate miile
din cotele degetelor unei mâine,
schimbând nu mai mult de cinci viteze
și manetez din ochi mașina de teren
pe care corpul meu pornit pe levitat
o vede parcată la țanc fără vreun garaj
pe-o limbă de granit – platou montan.
Pe unde am urcat în cercul
acestui limb transcarpatic
oniricul drum subteran?!
001.614
0