Mediu
Prețul scuturării
din această vară toridă
a unui copăcel Magnolia
alb "Stelata"
este înmugurirea sa
și totodată a mea
Și eu m-am scuturat,
dar simt cum, lungit,
cu brațele amândouă
(el e mai mult decât
un sfeșnic – are douăsprezece,
nu șapte crăci din tulpină)
fără nicio pană prin ele
în vârfuri,
din privirea prietenească
a vecinilor
când cobor
sau urc,
cu Stevens în brațe
pot reînverzi,
înflori
Pot deveni
ca Pegasul Practic
din adolescență
ce m-a purtat până la Soveja
din pământul răsăritului meu,
al Dobrogei
în căutarea "spațiului mioritic"
înainte de-a apărea vreun "Matrix"
Neo, Triniti, jertfa absolută din iubire
La fel sunt și la un număr de toamne,
a început cea de-a patruzeci și opta
mea iubită —
autumnala ispită tanatică
de a ajunge foarte departe
Visez să fiu un Tudor orfan
din "Clanul"
infiltrat la un boss Măcelar,
să am un Tătuțu și eu
și-n final să i-o trag
c-un glonț înflorat în frunte,
să-i rămână sărutul meu
pierdută cruce de păianjen
Să-și dea seama că respectul
meu pentru mafia României
e-o
plasă
001.131
0
