Poezie
Vis matinal pe 10 iulie, după norii Neversea
Oniric song Tsugihagi Sandoku psihedelic
2 min lectură·
Mediu
Am visat-o pe Cristina plana spre Punch Club
era dintre oamenii zburători în piele neagră
venea dintr-o sordidă incursiune prin ceață
eu participam cu mulți tineri la un online
pe neașteptate campionul Vali fu învins de
Adi — aproape toți s-au scufundat în console
într-un joc de-a ver(s)ificarea fix - haotic
fără să fie niciun concurs na(u)toacrobatic
Îmi făceam inventarul pantalonilor de purtat
căutam prin rucsac am găsit cronțănele
credeam că sunt și pentru porumbei pescăruși
le-am aruncat printre lungi alge cambulelor
un concurent voia să se retragă spre cazare
m-a rugat să luăm taxiul împreună să fugim
mergea spre stânga clădirii — eu aveam vila
spre dreapta mă depărtam am refuzat taxiul
el insista voia zece lei i-am scos i-am dat
"l-am salvat" și a promis că nu va mai veni
altădată pe-aici îl chema Gionuț Caragățat
a plecat în costum complet
de rugbist cum venise în literatură
c-o cască cu dublu steag Farul Constanța
și-o echipă grea din liga secundă canadiană
bineînțeles să nu mai fie atât de "tamponat"
a început să înjure puțin a tăcut
si-a scuturat tălpile încălțărilor la scări
Se dădea o băutură gratis bine că n-am luat
toți se desprindeau din întunericul sălilor
se schimbau de hainele lor cu piei negre
puse și pe cap ca Batmanii și Krakenii
scoteau flăcări ușoare de mufloni de metal
când sunt atinși structurile chinezești
de aramă pe cozi recitau în lascive săruturi
zburau și continuau alt turneu de online
prin văzduh bărbaților le creșteau mantii
brațele cu mușchii dorsali se oțeleau
oasele se făceau totuși pneumatice de acvile
tinerelor le creștea ca la Furia Nopții
și ca la Adolescenta Kraken Ruby Gillman
câte un trup alungit cu branhii la gât
trei picioare brațe precum cele de sepii
ca de axolotl uriaș cu înotătoare sau aripi
coada le era ca de dragon îndrăgostit
se puteau împerechea atunci când le creștea
M-am trezit mahmur pe plaja Modern zgomote
se dezasamblau structurile ultimii tineri
petrecăreți orbiți de artificii la ora două
se ridicau și din propria vomă se scăldau
se parfumau mult sătui de vânt frig ploaie
păreau momâi faraoni din "Mumia" îmbrăcați
în propriile sarcofage blestemate plecau
spre gara Constanței cu gând doar de Antold
aveau pe ei scarabei din agate și smarald
fumuriu le trosneau oasele își continuau
Agonia boemă și Poezia
____
https://m.youtube.com/watch?v=eZ2gm6xjMYs
00885
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 386
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 57
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragoș Vișan. “Vis matinal pe 10 iulie, după norii Neversea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/14172043/vis-matinal-pe-10-iulie-dupa-norii-neverseaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
