Poezie
Ir (4)
Avenurile și jnepenii
3 min lectură·
Mediu
Înălțarea din gând e deja coborâșul faptei
răul contrariază și mintea ucigătoare
precum sila de toate –
ultima descoperire a tinerei generații
Avena săpată cândva
în istoria contemporană de coloși mafioți
macină trupuri le rostogolește la vale
sângele ni se adună freatic prin peșteri
urlă întunecat ecoul veacului surpat
și ne-absoarbe abisul rânduiți în căderi –
niciun stei să ne odihnim
Sub concasorul trecerii inutile de ani sau decenii
brațe cap piept degete tălpi gambe coapse bazin
coloană gât abdomen – roci solubile se zdrobesc
se pătrund tot mai mult ziduri nerenovate
de „pâraie” dintr-o imensă națională pârnaie
Îți spuneam iubito că-n clasa a opta
mă urcam prima oară pe Domogled
și m-am luat după doi cățărători antrenați
Mi-au zis ei că-i periculos
doar călcam pietrele de lut sedimentar întărit
se rupeau ca plastilina în fâșii
se desprindeau deseori patinam
parcă eram una din calfele lui Manole
îmi venea să blestem grohotișul versantul abrupt
ne-abăteam de la traseu departe la dreapta
ca să-mi rezerv plăcerea intrării-n Peștera Haiducilor abia
la coborâș c-aveam la brâu și-o lanternă să văd liliecii
de care nu mai voiam să-mi fie nicio teamă ci milă
Deodată o piatră mai mare clintită
de experții-n alpinism echipați să zburde
ca țapii negri pe creste fără să se uite-n spate la mine
îmi fugi de sub picioare nu se inventase skateboards
dar alunecam tenace-n prăpastie
era înainte de Sântă Mărie Mare
n-aș mai fi cunoscut pe urmă niciun gram de înălțare în soare
ci m-aș fi făcut o avenă sau un izvor coclit ieșind dintr-un jgheab
să fiu sorbit de pensionari vătămați la inimi picioare și cap
Nici nu mai știu cum de-am scăpat
am lunecat zece metri la vale
mai era încă puțin până la buza prăpastiei
ori m-am prins de-un ultim jneapăn
aveam mâinile numai o rană pietrele sedimentare tăiau
ori s-a repezit unul dintre-alpiniștii amatori
să m-ajute să ies mai degrabă că-i țin minte speriați de-ntâmplare
Cred că și jneapănul joacă pentru oricine un rol
sau devine indicator pentru ce-o să faci cu viața
Eu știu că există avenuri peste tot lângă noi
după cum în Paris au fost înghițite case întregi
de la vechile galerii pentru extrageri de calcar
încă de pe vremea regalității guri de iad se căscau
Mai știu că jnepenii certitudini
ori ajutoare de care mințile n-au auzit până atunci
răsar la un îndemn neauzit ce vine domol
de pe-un platou parc uriaș
cu florile cărnoase precum steluțele lila-roșiatice
pe care le-am rupt cu rădăcini
le-am dus până la Tulcea
le-am plantat în jgeaburi mari
pe copertina noastră de deasupra autoservirii din Vest
iar apoi când a murit Felicia fost colegă le-am dat lui Emil
să i le replanteze pe mormânt
pentru c-o iubise mulți ani și-o visa neîncetat
Florile de pe Domogled cresc și acum acolo
în cimitirul Tulcei vălurit nu neted ca-n palmă precum
platoul de la Herculane pentru a-i arăta Feliciei
un traseu însemnat pe stânci și copaci
002521
0