Poezie
Chemare spre somnul zărilor reci
agonia înainte de majorat
2 min lectură·
Mediu
motto: “străin și călător pe pământ” (citat paulin)
Pășesc la deal,
dedalian.
Nu mai decad.
Pavaj perfect,
unde mă chemi?
Ce îmi alungi,
gerule, foc
din piept încet?...
Motociclist
coboară făr’
de pedală
cu șuierul
roții morii
ca s-atragă
trecătorii
din tot satul
într-o sfoară
ca pe ciuperci
uscate-n frig.
Asist uimit
urcând sus la
convertirea
picioarelor
spre un proces
nebiped-laș
și-a datinii
în motoraș,
hoinar cu-ataș.
Noapte,-ți lasă
în noi ceața
ca drojdia –
fund de clondir
scăpătat-spart
pe trotuare,
chiar pe bazalt,
prin mijlocul
satelor mari...
Sara-a plecat
într-a lumii
căutare.
Abia-l știe
de milenii
pe Avraam
chemându-și oi
ce s-au găsit,
la Isaac
sau la Iacob
sau la Iosif,
Beniamin
Fundoianu,
Barbu cel zis
și Fondane
(viceversa)
ce-a evadat.
Sară, din ochi
până-n piept cu
mănunchiuri vii
de necazuri
în fiece zi...
Să nu-mi mai
sară noaptea
în uitări,
să nu-mi mai
doară umbra
ce-oi deveni...
Rictus pribeag,
miros de fân
al sorții-n sat,
tu joci feste,
de orășean...
prin fumul dens,
străbun blestem !
Plec molipsit
în căutarea
altor zări reci,
spre un Saon
orbit de mult
de jarul-val
săltând imens
spre alt Damasc.
Mi-a fost să-ndur
între Mineri
și Somova
(lângă Tulcea)
la un gerar
nouăzeci
și do(l)iul an
un trist calvar
când m-au bătut
ca pe hoți mari
trei țărănoi
căci le băteam
seara la ușă
vrând să aflu
timpul profan,
pierdut avan!
Timpul ascet
era dintr-acel
din care aflai
mai sus pe-un deal
izbind sârma
strânsă snop
ca să-mi tai mâini
între doi stâlpi
de vie ninsă
ce i-am strâmbat.
Nu coboram
după ce-am rupt
cocoloșul
de sârme-n pumni
dând cu cizme
stând de planton
chiar pe-un palton
cu geanta mea
de licean prea
debusolat,
că nu știam
ce voi face
după două
trimestre lungi
ca un infern
la bacul greu
ce m-aștepta…
Creștea dealul
regretelor –
tort etajat
cu oi, capre,
miei, iezi, câini, baci,
pe care deodat’,
când rupeam fier
fir după fir
din sârma rea
de șpalier,
le-am văzut cald
le-am auzit clar
cum scot stâlpul
din izbituri
și-l răstoarnă
lângă mine,
cel prăvălit.
O gură de rai
sus pe min’ieri
peste Mineri,
adormind tun...
Până Sara
lăsă-n gerul
trecut sub zero
fără vr’un grai
cerul străvechi!
Dac’-animale
nu erau sus,
eu ajungeam
jos chiar de tot,
sinucigaș…
Dacă transa
de-adolescent
nu mă făcea
să ies din timp
câteva ore,
aș fi ateu -
mort în alt fel.
001704
0