Poezie
Icoană erotică cu o nimfă
1 min lectură·
Mediu
Fiecare sfânt are părul lui alb, sau de culoarea cafelei.
Este aranjat cu mult fixativ pe o bucată de lemn închinată bătrânilor,
spre iertarea tinereților.
Tu ai părul negru, pierdut între două perne șifonate,
mâinile și picioarele tale stau cruce peste nedumerirea mea;
mă aplec spre tine să te sărut și te întorci cu spatele și te uiți în gol.
Nu ești bătrân, îmi spui,
și nici nu vreau să te iert.
Unii, mai sfinți, au și barbă;
alții au săbii, sau sulițe, sau dragoni.
Priviți din față, ochii lor sunt mereu umezi și mereu monotoni.
Sufletul tău dansează pe tavan, ușor.
Sufletul meu stă drept, pe covor.
001.474
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragos Farmazon
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragos Farmazon. “Icoană erotică cu o nimfă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-farmazon-0030061/poezie/1811755/icoana-erotica-cu-o-nimfaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
