Dragomir Daniel

Constat că stau la munte unde-s norii mai săraci în vise, uneori, o capră neagră nu vrea să facă poze țop, țop... gata! s-a dus... e vale-adâncă între noi, pe stânca ei, pe stânca

Semnon Mikael, arn\'bah Delerus Metatron ich Poseidon Rex Ash\'hni ni Gabriel ni Mikael Rex Tsadkiel, Rex Metatron, Anghelos Niah memno Gedulla\'nd Hasmalim Ishna\'elum, aki Kyriote

Trăiesc un coșmar imperfect, neasemuit de banal: Conștiință + Viciu + Ieri = Viitor Optimism + Incertitudine = Speranță < = > Viitor - Speranță = Coșmar(1) Dar, Optimism - Speranță =

\"...greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri...\" zic proștii \"Iartă-mă Doamne\" Și-atât... Zic poeții Isteții. \"Iartă-mă Dane, mă iartă mereu\" Zic și eu... Mă

Scuză-mi piciorul Ce ține ușa deschisă, Știu că se face curent, Și că răcești ușor... Dar știu, Că mi-e dor... Scuză-mi absența Atunci când ți-e greu, Știu că n-ai chef De mine mereu Dar

Știu că sunt dependent Știu că sunt virulent, Și știu că mie-mi place clipa Când tu te-asemuiești cu gripa. Am zis hapciu la început A fost o luptă, mi-a plăcut, Am fost cuprins de febra cea

Conform teoriei absurdului redus la infinit vă prezint o balanță de verificare parțială lansată sub sloganul lui nea\' Mitică: motto: \"hai să mai luăm una mică, Mitică\" Socotesc o fată după

Hapi Halouin, Și de ți-ar muri ursitoarea de râs, Tot așa ai râdea? Români-sadea, Un party belea, Costume, lumini de lumini Mulțime, prieteni străini Cai verzi pe pereții maro Digeii mixează

Bucățique de ciocolățique Am vrut să-ți dau Să țină de foame Dar nici supliment de crom Nu-mi pare rău de mă vrei. Sunt gustul sărat Și plin de glucide. Ascultă sfatul medicului: Ia-ți

Sunt de părere Că mă doare Și poftă mi-e de mine Și rușine Să tac, să zic... să zic și-apoi să tac din nou, Să fiu un nimeni Sau erou Să-ți spun și ție ce-am urlat la stele Să fie doar ca

Un copil se juca În stradă cu balonul lui roșu. Maxi-taxi, frână, Poc. Liniște. * -Da, dom\'le, părinții unde erau? -Domnule conducător auto, să măsurăm, 4 metri de

Măi proasto, Și-ai să râzi într-un final hapsân și colorat, Să știi că știu, Și-am înțeles că n-ai uitat, De răul ce cu voia ta mi l-ai primit, Și-ai zis: \"Te voi uita, străine...\" Și-ai

Am zis că sunt secrete pricepute doar de mine Și am descris calvarul unui personaj Am dat secretul cui nu-l poate ține Și-acesta l-a-mpărțit la anturaj. Află-mă, dar, tu lume

Motto: \"Nu-ți pot da totul De nu vrei nimic\" Nu știi. Să nu-ndrăznești să crezi că știi Cât m-a durut Și câte n-am putut Să fac Să-ți fie bine-acum Să-ți fie început de drum. Și tu,