Doru Nicolae Bica

Munceam ca un rob la galere, bataturi erau vorbele mele. Atirnam lucid, un spinzurat, despartind pamintul neinsurat, Eram dezmierd de vint, impins si tras ma indepartam in dulcele

Din mina mi s-a rupt un deget Ce deseneaza incet o sprinceana Ochiul ramine sub el, adinca rana Ca un ceas trezit in noapte Imi coc cuvintele-n piept Fierbinte rasuflarea La intrebarea cine

realitatea e mai fecunda decat oricare drog te inchide ermetic intr-un schelet de olog fiecare cu coasta lui -MA ROG- vaduvit cu un os schiopatezi de pleci sau ramai singur, ce folos

cu un inceput masori obisnuinta fiecarui lucru. te nasti si iata ai putut sa-ti recunosti trupul, ca si cum l-ai fi stiut. a trai a te imbraca cu viata in fiecare dimineata poate pentru a

scriu pentru a ma ospata din tristete bombanesc si apoi imi dau mie povete cu rasuflarea taiata de o virgula rana ma las ranit de nebagarea de seama privirea o transcriu pentru a ma umili si

ca si cum viata asa a fost sa fie, rupta nepereche, farima de vesnicie, asa eu sunt fiu al mamei mele, iar dinsa mi-a fost pintec mie, intr-un curaj de a uita amanuntele. ca si cum viata a

Eu impingeam incet afara cuvintele grele, numindu-le mai degraba, nesigur pe putinta vocii mele. Apoi incercam sa te-ntreb, ceva sa aleg si sa leg din adinca mea tulburare. Dar tu te roteai

a despica rotula pasul scapat pe jos dedesupt de vaz umblet va fi, fara folos e mersul meu strimb cuvinte-s apasate dreptul de sting se desparte pornind in spate i se coaguleaza-n

de cine mi-e teama... de cuvintele prea repezite si cele nerostite, de soapte de netraitele nopti traite ceasuri intr-o singura noapte (stateam pe malul vietii alaturi o groapa adinca plina

iertat de pe acum de bataia din aripi a lunii trupul meu e aruncat de pe ziduri si va muri in praful din drum stelele pe cer , coapte de friguri aceleasi stele cad in umbra mea pamintule sa

Minutele au uitat sa doara ... orele sa tresara Ratacind cum sangele ratacea viata Pasii-margele pe ata ,petale de floare, dezmierdare Uitam uitarea si nedumerit intrebam cautarea Ma reped, ma

Acesta este locul neimplinitelor iubiri, noi ne-am nascut ca sa traim din amintiri. Aceasta e durerea dar si frica de sine, maruntul adevar , hotarul dintre rau si bine. Aceate-s clipele, cind

mi-ar fi placut sa uit mutindu-mi gindul in alt gind schimbind aerul in nisip umezind cu buzele bobul de piatra cel mic sarea as fi lasat-o sare taind-o val de mare deschizind-o petala de

Asteptarea e doar un inceput de respiratie oprita in git. Asteptarea pleaca de la un sarut Dincolo de hotar, calul alearga in trap pe cimpie Rasfoind praful, imbatind umbra la pribegie

bunaoara doiul e departe de trei treiul de patru despartiti de umblet si boala sa vina iarna, zapada de vrei e o vrabie agatata de cerul inalt ce vede totul in alb ca si cum ea este din

adineauri noptile mele toate ghemuite in ghem scamosat ate adunate intr-o singura noapte si luna o scama de bumbac adineauri greierii peticind tacere si vintul jelit de plopi din tot aerul

singuratatea mea ruptura, rana ma trezesc vorbind cu mine a nu stiu cita oara singuratatea mea un vultur care nu zboara saruta pamintul cu umbra sapa vintul cu ghiara singuratatea mea

cita faramitare , cita risipire , de-mi las inima lest la iubire ; de-mi las ochii, sa sape privirea sub pleoape; de-mi las mina cautind in tacere fumul ratacit de-o adiere de-mi las glasul

a respira cel mai profund lucru incep sa adun in mine trupul (asez intre mine si univers trupul) a impodobi plaminul cu miros a fi deodata ,tot aerul intors a ofta amarul gustul lui imbatrinit

respirind ma desparteam in silabe rotunde impiedicindu-ma de umbre paseam mult prea aproape ma descaltam de mers in picioare stind rupind dreptul, de sting rosteam cuvinte fara

in vremea aceea mina mea vazul blestema, ochii indepartau tacerea, gura se decojea, coapta in anotimpurile mele, de soapta in vremea aceea degetele crescute din coate, fara de folos

simt ceea ce sunt eu, pe mine mă, mie, viata mea numai atit si poate de aceea par o fotografie agatata de un cui ruginit chipul botit doamne, ce intimplare! tocmai venea o toamna in

MIINILE LE SIMT MAI APROAPE SUB PINZA ELE SE RASFATA JUCINDU-SE CU MINE SE AGATA DE-A PIPAITUL MA INVATA 1. ligament locul de unde-mi incep oasele mereu mama si tatal mersului meu undeva in