Doru Dorian David

Dume, ma bucur sa te aud... da, tu te aduni in cateva cuvinte... om, suflet si mister! Repede mi-am inchipuit o miereasa... mirosul ei tanar si un voal cazand!n-am uitat luna inlacrimata pe cer!
ganduri bune

\"am învățat să pierd și jocul e atât de frumos
încât numai un sacrificiu îl face să nu se termine
în intersecțiile în care așteptarea nu are preț
și hainele de piele alunecă de pe oase\"

Iata chintesenta prinsa intre cateva versuri! Poemul se intrupeaza apoi
se deschide inspre Dumnezeu si oameni! Da, este adevarat:

\"în general îndrăgostiții prelungesc
prin diverse tertipuri petrecerea împreună
pentru că nu vor să se elibereze
și văzul e un transplant de lumină
ce salvează corpul de culorile murdare
din paletele părăsite ale maeștrilor\"

Un poem construit matur, cu alunecari in imagini pregnante, care incheaga vesul! cuvintele alearga placut unul din altul, corabia pluteste limpede printr-un suflet viu tumultuos trece prin mine!

\"apoi te-am iubit până când epiderma ți s-a dizolvat pe sânii mei/ până când ai
năpârlit/ numai așa ai încăput în mine/ acum nu mai poți evada/ lagărul tău sunt eu o barcă pe Eufrat\"


Da... da poezie buna nu ne-buna! Kalp

ma incanta acest text, desigur scris de o poeta(?), amintindu-mi ca era, a fost, a existat un personaj in \" mana cu cinci degete\" care se numea Josef Atila, se zicea ca este gol! da, este adevarat, l-au gasit mort si cand au bagat mana in el era chiar gol nu au gasit nimic in el! eeei bine era o poveste!
dar sa incerc (esentele?) acestui text nu-i asa? ce vrea dansul(un semn de respect!) pentru poet si poezie!

\"Eu când trebuie să (mănânc) și (îmi așez masa atât de frumos)?
și (mâncarea) arată atât de bine și când îmi dau seama că trebuie să (mănânc) iar singur...
îmi vine (instantaneu) să vărs\", de atata mancare!

of cata \"mancare\" zau ca-mi vine sa mananc si cand mancarea arata atat de mancabila ...terbuie sa maaaananc, imi dau seama ca-mi este o foame de capriore... mananc si plang mananc... dar dupa ce-mi pregatesc masa atat de frumos, iata:

\"Pentru mine, a mânca singur e cașicum
ai avea numai o singură mână.(fantastic!)

Și ai vrea din toată inima să strângi puternic un om la piept.(daaa cand mananci
se poate... doar nu suntem canibali!)


Si brusc dup ce.... mananc ori nu mananc


\"Eu mă arunc pe spate în câmpia (enormă) de lăcrămioare.
Căderea mea e ușoară, lăcrămioarele mă susțin.\" (fachirul pe cuie... infometat?)

Daaaa!!!
Nu nu pot sa citesc, o las pe panou... la fruntasi ori soimi ai patriei... maaai dar chiar ca imi place textul, este frumos... si nu ma lasa nimeni sa-l mananc!

Asta chiar ca este un text care se respecta si se adreseaza unora care or fi ceva
ori cine or fi ei... imi palce versutul \"(ca atunci când) arunci o piatră în apă, dar nu ma opresc aici imi place teribil aceasta strofa memorabila \"și chipul (îți) înoată în larg\"! Ce este trist este ca un vers atat de scurt inca se mai poate scurta! oricum este teribil pentru ca se numeste poezie! M-a uns peste tot! N-am gasit o alifie mai scumpa!

imi place cum percepi poezia, cum o dimensionezi cum o asezi intr-o iluzie
lasciva cu maini de femeie...

in prima strofa blamand/persifland moartea!
un vers intermediar,
apoi strofa finala ucigatoare... Vai noua!
Ganduri bune Cezara!
acelasi... D!

Un poem scurt si esential, in care simplitatea straluceste iar viata curge patimas, natural si de ce nu am spune; precum realitatea care invinge poezia!

\"m-am plictist
să-mi repet moartea
(de) ani în șir
un tonomat defect
pe același fișier

azi te-am înșelat... (putin putin minulescian, dar legat foarte bine de strofa urmatoare)

n-am găsit alt mod mai frumos
să te ucid
decât să-mi atârn gleznele
de o altă poveste a cărnii\"

prietene, nu te impusc, nu te pun la zid, ai gasit rostul cuvinteleor, acea imbracaminte care incape pe orice trup. astazi ploua marunt mocaneste caut o \"noua primavara pe vechile dureri\"! nu mai zic nimic te las printre cuvinte! O zi buna!

regards,
Kalp

mu pot sa trec impacat peste acest poem, atat de trist, atat de bine legat in cuvinte! El vine din suflet si se revarsa in suflet ca mangaierea, este daruitor, interiorizat si-n acelasi timp dezlegat de sine, te imbratiseaza si mangaie te rasuceste si te clatina... iata-ma patetic! fir-ar! m-a invins in totalitate:

\"și râd și râd și râd
ori de câte ori sunt pe marginea hăului fiindcă știu lucrurile alunecă înaintea noastră capătă mereu alte forme
se desprind mult mai devreme\"

\"aici mă opresc sunt înghițită de trupul tău de inima ta
de singura ta neputință
nimic nu poate întrerupe linia vieții oricât aș iubi oricât aș zdrobi celule oricât mi-aș interzice să simt

curg lucrurile curg la întâmplare cum apele și din ele culeg ochii tăi nimic altceva
nimic nu ar avea forma destinului nimic nu ar lua sensul vâslei
tu nu te vei opri tu vei curge odată cu obiectele mele de preț cu pietrele cu rădăcinile moi
și nu vei simți dragostea nu vei simți decât linia banală a creionului când trasează contururi străine\"

Parearea mea este ca prima varianta a poeziei tale este mult, mult mai complexa! Starile sunt surprinse natural, acolo am vazut o mult mai mare bogatie imagistica, te-am vazut traind, te-am vazut asa cum esti... te-ai golit de tine... te-ai rostit, poezia m-a prins! O zi buna

Acest poem umbla in haine grele, ganduri esentiale imbraca sufletul precum leacul! oare ne lecuieste? cand aproape intotdeauna jertfa/sacrificiul ne stau deasupra! cand ne tragem din Cain iubindu-si sora mai mult decat pe fratele sau Abel \'ucis\' inca inainte de a cunoaste ce inseamna crima? Urmarind lantul, sirul nodurilor, uneori mi se pare ca traim acele iubiri care inrobesc, care ne pecetluiesc ochii, ne pun solzi pe orbite!

\"să nu te sperii când morții îi cad dinții de lapte,
etichetele puse din convingere se dezlipesc cu tot cu carne
și pietrele călătoresc cu viteza căderii în genunchi:\"

\"e târziu
și nu știe ce face, dar e fratele tău
care te iubește și nu poți decât să-i înfășori
goliciunea cu răbdarea celui ce nu se grăbește
pentru că timpul lui e o mișcare în jurul lui Dumnezeu
și sângele stricat cere să iasă afară
filtrat prin părinți.\"

Ehei, un poem care te hasureaza! Ganduri bune! Kalp

Am inceput de atatea ori alfabetul... si iata ca ma intind in el, ma crucesc, da, cum nu-i dau de capat... fir-ar drumurile calcate sunt atat de noi intotdeauna noi totul depinde cum le traiesti! TU le treci prin tine dandu-le viata... Ei sunt cam patetic dar nu-mi pasa!

Trebuie sa specific; nu fac un comentariu unei poezii care nu-mi trece prin trup si suflet. Sun clipe de bucurie(?) cand traiesc si ma adresez unor oameni care se implinesc hotarat prin/din/cu literatura alturi, dragul meu sunt intr-o perioada cand simt cum imi creste cataracta din ochiul drep, imi este greu sa stapanesc literele... imi pare nespus de rau cand pierd o litera pe drum, imi vine sa sterg tot poemul... textul, ori cum se numeste! Cinstit imi pare bine ca perseverezi, versul tau devine rotund si intrece cuvantul, incet, incet devine suflet curat! Sunt bucuros ca te citesc... si te simt ca pe un prieten adevarat! Ganduri curate!

Teodor, vecinul de dincolo este pe baricade... nu te lasa el asa in goliciunea plina a noaptii... frumos ar fi sa ne pre-facem in vant ori sa ne pre-facem in oameni... \"vine focul schimba-te repede in cuvant!\" o faci vad cu pricepere!
O zi buna!

\"știu că drumul spre mâine
începe din mine...

nu mai am timp...

Da... timpul incepe si se \'gata\' inlauntru! un maine si mereu in bucuria cuvantului!

De obicei raspund intra! exist?

Un poem amplu, deschis, care prefigureaza darnicia, sinceritatea vie nedisimulata, putinta de a ramane doar in cuvant(?):

\"de azi voi arunca tot de pe mine/ am să păstrez doar un cuvânt/ să-mi îmbrac pielea cu el / am să-ți dansez gratuit/\"


Dar si gustul amar al imprejurului, hilaritatea, gandul caderii in acel patetism
mult blamat... dar care dupa parerea mea umple fiece poem oricat de voit ironic:

\"obscuritatea curge din vene/ nu o poți șterge cu niciun burete/ lasa-mă așa în bătaia ochiului tău/ ca pe un câmp deschis

veniți și voi să vă dați/ mai sunt locuri libere/ gratis pentru perechi/ sunt mută, fără vreo pasăre la îndemână/ să-i mai pot împrumuta țipătul/ toate m-au păsărit/ sunt un copac despuiat/ fără vreun anotimp căzut pe retină\"

Iata sinceritatea salbatica urmand ca un strigat, acest vers reusit, adanc de trist: \"/ sunt mută, fără vreo pasăre la îndemână/ să-i mai pot împrumuta țipătul/(tare izbutit)

nu știu cum să fac să-ți strâng mâna/ începe parcă să fie frig/ poate vine iarna/ nu am nici măcar o pată din tine să-mi țină de cald/ învelește-mă cu niște iarbă sau ce mai ai tu prin hambar/ ține-mă acolo

Desigur ca nu am timpul necesar sa argumentez pe depli multitudinea nuantelor
prin care trece cuvantul bine rostuit!

Remarc si finalul:

\"ce-ți mai poți dori!/ pot să-ți dau mai ieftin/ dar uite iubirea își împachetează lucrurile și pleacă/ ea și-a vândut farsele mai repede/ bufonul a plecat și el

care dintre ei vor da iar buzna-n pielea mea?


Ganduri bune

PS
A mi se scuza eventualele greseli Taypo!

Incerc o harta sinoptica, o mana cu cinci degete... si pic pic alunec intr-o palma din care timpul precum puiul de cuc isi ia zborul. \"pic pic nervii ni se măcinau grațios\" dar:
Fericit cel care poate ridica intodeuna deasupra capului aratatorul:

\"cărămizile din zidul de apărare al orașului au întinerit peste noapte
cum fața băiatului care spală în zori trotuarul cu detergent mirosind a mentosan și ienupăr
tot astfel au întinerit ele doar zidul le ține mereu socoteala în rest o lume de margine
sintetică\"

- relev:
\"cărămizile din zidul de apărare al orașului au întinerit peste noapte
cum fața băiatului care spală în zori trotuarul\"

Alunec prin cuta/linia vietii:

\"cu noi era și viața și moartea plus câteva lanuri în care semănasem niște sperietori de toată frumusețea\"

Un timp in care respir, apoi;
\"aș putea chiar să fumez o țigară și să mă întorc liniștită din drum
ce era întâmplare întâmplare-a rămas ce era să fie n-a fost să fie\"

Cand imi adun degetele crispate in mana/suflet raman cu :

\"tăblia mesei rotunde la care stăm împreună acum e plină de praf și crăpată
doar ochii tulburi ai lupilor spre dimineață vor mai apuca să vadă
hainele sperietorilor din lanurile noastre...\"

No.... ganduri bune!
3d

In zilele astea pacatoase m-am tot gandit... imi ziceam gata, acum, acum s-a sfarsit Dume... cum Dumnezeu pune/aseaza/se zideste intre cuvinte, raspicat
limpede, curgator precum Domul nelinistit... incepand de la EL(Omul cu două priviri/doua maini/doi ochi...\" spre celalalt El( daruitor indefinit purtator de suflet)
Iata ca m-am bucurat si intrista citind! Fain poete!Un cer instelat! Ganduri mandre!

Revin... mi se pare ca mi-au scapat prea multe detalii si n-am fost inteles deplin!

\"Stau tolănit pe iarbă
ca o umbră nemișcată de mult\"

Cred ca este mai cinstit sa spun direct... poemul mi-a placut mult foarte mult! Mi-a dat acea stare de tacere, de gol existential de prabusire, de angoasa; ma surprinde acea lipsa/penurie a cuvintelor! paradoxal este ca poemul castiga esente vitale, nuanteaza/inchide inlauntru clipe sumbre! Tensiunea este surprinzator de bine inchisa intre cuvinte:
\"ce folos...

nu mai trece nimeni
ochii în care s-au developat imagini
se închid unul câte unul

miroase a dovleac și-a multă
noapte...\"

iar finalul anunta dezagregarea... acea plecare intotdeauna de langa o noapte
si prin noapte... o singura noapte!

\"știu, între noi n-a mai rămas
decât o plecare și o noapte
cu miros de dovleac\"

3d

Dragul meu comentariile devin atat de subtiri incat dispar...Nu trebuie sa te superi... acest poem imbratiseaza taceri... acele goluri care spun mai mult decat poezia... esti intr-o forma teribila... Imprumuta-mi si mie cate o muza!
Cu iubire si sinceritate! 3d

Maaaai... dar ai aici un sir nesfarsit de imagini care sclipesc precum in luciul apei luciul pastravului, dens si o bogatie sufleteasca imbietoare! Da iubirea naste din cuvant pruncul, maretia luminoasa! Un poem de exceptie maestre! Dumnezeu este cu tine! O zi buna!
3d