Pui mic

-Pui mic… -Ce spui tu acolo? -Pui mic… repet eu, cu o privire copilărească și zâmbind… -Explică… -Cum adică? -Explică „mic”! -Of… m-ai pus in mare încurcătura… Așa simt eu… -Explică! -Of… Hm… O… o zână… o mică zână, drăgălașă, delicată și plină de viața… O combinație între zână și înger… delicată ca o zână, și plină de dragoste necondiționată precum un înger… Da… o combinație între o mică zână și un înger… -Nu! -Cum adică nu? -Nu-mi place! -Păi, da’ ce, trebuie să îți placă ție? E explicația mea. -Vreau alta! mă privește fermă și hotărâtă să obțină altă explicație. -Alta? am o privire ușor dezamăgită neștiind ce să inventez… Gata! Știu! O margaretă! -O floare? Mă faci floare? Mai ales că toate florile sunt mici. Zâmbesc fugar… -Crinul nu e mic. -Și totuși, mă faci plantă? Zâmbesc… -Draga mea, copilă, știi ce spunea bunul nostru Eliade despre oameni? -Ce? -„Oamenii sunt plante cu sistem circulatoriu!” -Deci noi suntem plante! izbucnim amândoi în râs… Vezi… te-am prins… -Eu revin la margareta mea. O margaretă. Micuța și suavă… ușoara în bătaia vântului! -Vântul ești tu… radem iar. -O margareta pe care o ador! O margaretă foarte iubăreață! Zâmbește larg, apoi isi schimba iară privirea. -Tot nu-mi place. Cum adică? Eu îți cer să îmi explici „mic”. Și tu îmi vii cu zâne și margarete? -Pui mic, știi foarte bine la ce mă refeream. zâmbesc ușor timid și cât se poate de îndrăgostit. -Așai! Se aruncă în brațele mele și mă sărută lung. Te iubesc!