Poezie
Indigo
VII
1 min lectură·
Mediu
Dorul de tine se scurge
la fel de greu precum stagnarea timpului.
Ne-am despărțit pentru a plânge-n tăcere
În liniște ne curmăm zilele
pentru a reveni unul lângă altul
ca să plecăm din nou târându-ne prin
praful adormit al unei dureri râncede
Am să mă bat singur în cuie, pe-un stâlp
Dar și atunci ar mai rămâne liberă
o mână să te rănească...
Copie părții tale, partea mea vreau s-o ard
Am să dau foc gândurilor besmetice
Iar noul drog ce mi-l voi administra,
cu aceeași mânie de carnaval, va fi Dumnezeu!
În brate - departe! De gânduri - aproape
Am pierdut orice urmă de vis cu dantelă
paralel cu stupefiantele decolorate spre alb...
Lupt pentru o rază de soare pe un chip
ce nu are să vină niciodată, pentru că...
el nu o dorește... Chip indigo ascuns
dupa copia fidelă retrasă în scenă.
002278
0