Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Înger și demon

eternă poveste, eternă povară...

2 min lectură·
Mediu
Ai plecat atunci când îngerii începuseră să râdă de noi,
sau când Dumnezeu îmi spusese pentru a douăsprezecea oară
că dragostea noastră nu a fost niciodată destinată nouă?
Acum singur în lumea aripilor prefer sa decad!
Mi-am tuns aripile atunci, drept pedeapsă pentru nebunia mea
Căci mă ardea crunt greșeala ce m-a facut să iubesc un demon
M-am apucat să-mi narcotizez sufletul înspirând continuu
iluziile lăsate de sufletul tău încins de iubire...
*
Azi am hotarat să decad din tărâmul celor inaripați,
iar ingerii au râs de mine din nou necunoscând ce simt pentru tine
Le-am spus că tărâmul lor e prea întunecat pentru mine
iar lumina vine de jos dintre stâncile fierbinți ale lumii tale
Apoi existența mea a făcut rău fără de cunostința mea;
Se pare că te dorea pe tine mai mult decât propriile aripi...
Am început să mă scurg de dor către stâncile tale întunecate
iar existența ta încă îmi parea iluzorie și de negăsit!
Am fost primul înger ce a învățat să își ucidă semene existențe
pentru dragostea nebunească ce o poartă înterzis și ascuns în sine
Iar raiul a rămas mai puțin doar cu o pană zburlită;
am avut grijă ca haosul lăsat de mine în urma să mă facă uitat
Iată-mă în brațele tale, acum față de atunci, înger și demon
în întunericul lumii tale demonice văd mai multă lumină decat acolo
în lumea celor etern fericiți și etern ascunși de durere
Iată-mă în Iadul tău, venit pentru tine, spunând \"Te iubesc!\"
001.296
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
249
Citire
2 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Doru Alexandru. “Înger și demon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-alexandru-0011972/poezie/128544/inger-si-demon

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.