Ridicati panzele. Vantul bate spre nord!

1. Vantul a incetat sa bata. Marea se schimba. Catargul dintre cele doua avamposturi s-a rupt. Ratacim pe cai aliniate de-a lungul unor stele, insa drumul nu pare a fi niciodata intreg. Se frange. S-a rupt doua rindele in urma, iar acum se frange sub noi. Cu mainile ridicate spre cer ne agatam de scarile ce coboara din nori de vata de zahar. Nu inteleg de ce am ajuns sa urcam, insa acum mancam din ei cu foame. E o foame nascuta din interiorul mintii noastre si pare a nu se satura. Incep sa moara. Acum stiu. 2. Am descoperit in sfarsit versetul ce stapaneste aceasta lume. Blestemul acesta il foloseam si noi cand am construit Babilonul. Ploua cu datini... Vorbim toti la fel? 3. Ne-am otravit de unii singuri, fara a da crezare propriilor credinte. Foamea ne-a ucis pe rand! Cu o ultima sfortare am taiat si celelalte catarge, facand o pluta. Incercam sa ne salvam? Ne avantam in necunoscut. Incercam sa... Ridicati panzele. Vantul bate spre nord! Si pornim. Drumul e curat... Are sa fie curat pentru o vreme.