mi-e dor de acasă

singură, ora cinci din amiază în parc soarele râde de mine hainele s-au zgribulit de tot pe trupul ce se chiuie să le încălzească, încă copilul se joacă de-a gerul iar zâna zăpezii e lacul pierdut... pustiu pare pacul - pustie și lumea visând sub covorul demult amorțit am visat să te regasesc aici în jocul copilului ce era el, altădat\' e prea departe de lume, și poate... poate că iarna nu era magică așa cum credeam noi tu urai fulgii de zăpadă alene; eu ma îngropam de pe atunci în tăcere la pieptul tău cald... o gură șoptită pentru firele noastre de dor mi-e dor de acasă, de cana cu ceai și parfumul cafelei din care sorbeai, făcându-mi cu ochiul de firimiturile de pe masă și zambetul cu gust de peltea când în tine ma cuibăreai în fiece seară, din fiece lună, din fiece an... mi-e dor de acasă mi-e dor de firimitura de rază de soare ce-ți strălucea în priviri, de tine...