căderea

niciodată nu a existat pământ ca el să se nască întotdeauna l-au amânat - \"Mai târziu, îngere, ce-i graba asta?\" spunea Creatorul însuși, bătându-l pe umăr el tăcea, aspirând așteptarea respirând tăcerea ce de fiecare dată creștea, cucerindu-l a venit apoi ziua Creatorul a venit la el și i-a spus pe nerăsuflate: \"Băiete, e timpul! Þi-am găsit un post acolo printre cei ce te farmecă de atâtea milenii...\" el a zâmbit, dar era prea obosit pentru a mai simți bucuria s-a coborât însă pe pământ, a simtit durerea nemaivazută a nașterii într-o lume de ghimpi, pentru ca apoi să crească printre spinii semănați de genearții și crescuți precum mana cerească știa însă că sufletul său avea să renască o lume neatinsă de ei a cunoscut visul mângâierea mătăsoasă a parfumului unei femei a cunoscut beția sărutului ascuns printre cearsafuri sfărmate nu a înțeles monstrul ce se nascuse în stomacul său fiindu-i imposibil să mai respire când parfumul se destrămase în mii de frânturi atunci și-a întors privirea și a urlat: \"Blestemul \'cesta îl daruiesti Tu? Ci vină și vezi-L! Nu-i de mirare că m-ai ținut atâta timp printre nori! Nu-i de mirare ca Tu nu ai fost niciodată printre cei ce împărtășesti...\" L-a părăsit atunci pe Creator a început să caute singur o lume în care să se autocreeze dupa chipul și neasemănarea sa. A sfârșit singur și orb, pe un munte crescut în propria nebunie nu era singur, însă singur trăia urmărind ântotdeauna radiația unei lumini de departe incapabil însa de a înțelege căldura născută sub aripile uscate și despletite, precum ramurile unui copac ce s-a stins...