în paharul cu vin

minune-i când un fir de lacrimă se scurge, neîntrebat de ce și mai ales... de unde a venit - și care\'i motivul și țelul său într-o privire udă supt care alt buchet de lacrimi - a trecut bețiv, stăpână! din gheare-n mucegai, uitat pe-o pânză de păianjen praful a uitat de timp! se roagă și el și Sclav, stăpână! cu viers mieros învăluit în voaluri de mătasă... nu mi-s poet doar când mă-nnec într-un pahar cu vin o lacrimă se scurge buzele se strâng mușcate de-un colț de lapte... dar înăuntru urlă! păcat de-o dragoste pierdută, \'ntre cuvânt și pană ce îl scrie - cuvântul a trădat căci măzgălit cu furii pe hârtie el s-a-ncrustat supt pielea altei doamne... alt felinar - mai roșu... * doar oameni suntem un rând pe o hârtie într-un birou a cărui cheie-o poartă-n buzunar un Domn costumul vechi și prăfuit ușor, cravata strânsă roșie ca focul ce ne lumineaza... Raiul când dorul de femeie ne-nfierbantă!? și-un diplomat ce-a fost odată-un crocodil - un Domn, distins și respectat în lumea Sa nu mi-s poet doar cand mă-nnec într-un pahar tăcerea-i vinul cel mai scump alături de otravă dulce a gândului ca uit a fi, mai întâi... om așa că rupeți demiurgul oricum un ne\'nețeles rămâne între noi o șoaptă ce ar pune să miște și pământul... de-ar și măcar, un suflet a clinti întâi