Numai tu...

Prizonieră între vis și cosmar numai tu, așa te-am găsit Prizonieră în veșnic trecut nesfârșit... Ferecată după lăcăți de fum Lumea era a ta pâna să mori închisă între pereții de ceață ai propriei tale tristeți! Nu ești a mea, nu-i așa? Soriți am fost să ne zărim tu pe o stea, eu pe alta... atuncați de vârtejuri cerești. Ne facem semne mereu; vorbim prin semne mereu... Cand unul doarme, cel\'lalt veghează la marginea patului stelar... Smulgem unul altuia mereu zâmbete amare... bete... de bucuria vederii unui chip ascuns după străluciri oarbe... Nu ești a mea, nu-i așa? Trimitem unul altuia mesaje... pergamente pe praf stelar scrise cu propriul sânge! Îți trimit săruturi pătimașe, pagini albe ce numai tu le știi; (Îți trimit vise cuprinse de coșmarul neîmplinirii noastre.) Tu nu ești a mea, nu-i așa? Atingerea ta, visul tău... Vreau să te aud, să te simt... să te sărut sub cerul ascuns! Vreau să aduc surâsul pe buzele tale, ochii tăi să ardă precum soarele în cel mai senin răsărit, să regăsești ce-i pierdut; Prizonieră între vis și coșmar numai tu...; nu mai ești Unit-am stelele pe cer pășind amândoi alăturea...