Veșnic călător

Pe poteca din pulbere de cristal a sufletului meu sunt câteva uși interzise. Am încercat să le forțez, dar mereu, pentru mine, cea de azi sau de ieri, au rămas închise. Pe cărarea din stropi de vise m-am îmbătat din plin dintr-o carafă diafană și azurie numită Destin. Prin cascada de lacrimi a sufletului meu m-am zbătut, să rămân în picioare, pentru că știam: atunci când voi cădea mă va aștepta o nouă și mai dură încercare. Pe cărările vibrânde ale sufletului meu pășesc ținându-mă de balustrada care unește sufletul meu de al tău, ca un celest colac de salvare. 12 Aprilie 2005