Poezie

omul broască

1 min lectură·3 februarie 2010

Mediu

acolo încă există mări din care furia

bea singură spuma furtunilor cu tridentul în mână

ceruri din care un orb fără corp

risipește diamantele nopții

și desigur pământul

trocului dintre diafana mătase netoarsă a duzilor

și mirodeniile neaduse din indii

țărâna schimbului de poame insipide între arbuști

duhul războaielor în armuri goale

așteaptă încă la hotare virtuosul mogul

iar ecouri despre bunăstărea unei caste nelocuite

plutesc în inele concentrice

satelizând aerul rotund ca un fruct

din care nu e nimeni să taie felii zemoase

doar dinții flămânzi ai plantelor carnivore

visând la piciorul omului

pe sub uriașe ferigi el respiră prin piele de unul singur

cerșind de la nimeni urcă treptele spre soarele tatălui său

din care continuă să crească flăcări

și mii de brațe ca niște lăstari vii

acolo sub bolta oarbă pleoapele lui de amfibie

pipăie întunericul umed

cu orbitele goale

cu genele arse

acolo se roagă tatălui miriapod

cu toate cele patru membre întoarse

din care pumnale lungi

luminează ca niște fulgere

002.278

Dorin Sabangia. “omul broască.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorin-sabangia/poezie/13926991/omul-broasca

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.