Cu totii suntem niste zei. Niste bieti demiurgi, osanditi sa domneasca peste aceste universuri umpulte de goliciune… Stateam deunazi si ma-ntrebam: mai merita sa narui? Raspunsul s-a rostogolit spre
Apleaca-te spre mine, sa-ti simt putin suflarea,
Va fi de-ajuns iubito sa-mi daruiesti uitarea
A tot ce ne-nconjoara
Vom fi doar tu si eu
Iar intre noi iubirea
Si poate Dumnezeu.
Te strang
Martor tacut al noului nascut
Si-al muribundului ce geme mirosind a moarte,
Gandesc ca omenirii pamantu-i dat sa poarte,
Cât va vorbi cuvântul.
Mereu ai nostri prieteni vorbira despre
In marea gara neagra, trei oameni stau si-asteapta,
Sunt tineri: veselia le sta in gând si-n fapta.
E si-un batrân macabru ce pare ca nu stie
Ca jalnica-i faptura e o fiinta vie.
E un batrân ce
V-am dat pământ și soare, nevrednice ființe,
Văzduh și ape limpezi și alte trebuințe;
Și-acum pământu-i veșted și soarele e stins
Văzduhu-i plin de nouri; deșertul s-a întins!
Voi oameni fără
Nu stiu de ce, dar acum o clipita mi-a trecut prin gand sa ma prefac in brusture. M-am dezmeticit brusc si mi-am lasat crengile sa unduie lin, lin, stii tu ca o lebada de ceara. Mi-am dat seama ca nu
