Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Eu, egoistul

2 min lectură·
Mediu
Când rezervorul dragostei s-a împuținat, am simțit totul.
Când a spus că pleacă, dar nu de tot, am simțit că aceasta e totul.
I-am sorbit repede toate-toate cuvintele ca și cum ar fi aerul pe terminate
dintr-o capsulă în drumul spre Marte. Am fixat cu privirea
fiecare detaliu al feței sale, pe care se porniseră furturi violente.
Știind ce urmează, am pus mâna la gură.
Adesea spre seară citesc și apoi privesc pe fereastră.
Cred că mi-am găsit fericirea.
Copiii toți mă iubesc și de umerii mei se agață,
așa cum bărcuțele cu lumânări lunecă pe apele negre din Tokio.
Dar nu s-a întâmplat nimic memorabil. Câteva vorbe aruncate , câteva ezitări,
câteva luni care trec cu încetinitorul. M-am văzut călătorind
prin viața mea și rotindu-mă ca-ntr-un bâlci, zâmbind celor care mă cereau
și cumpărând orice, într-un reflex de respirație și revenire la suprafață.
La marginea universului, o pitică albă anunță o
atât de nouă absență.
Am pus flori în ghivece și anul acesta. Și am fost bun prieten
cu mine și cu cei care urăsc cu tristețe lumea aceasta.
Acum, abia aștept dimineața.
Poate că noaptea, - dea Domnul! - tu faci dragoste iar și praful stelar te învăluie.
Dar pentru mine, dimineața e altceva; simt așa, cum să spun, honey,
că tu, dintre toți, meriți totul
și eu, egoistul, ascund ție acest mare, ultim, și grozav dar.
023421
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
229
Citire
2 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

dorin cozan. “Eu, egoistul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorin-cozan/poezie/14092929/eu-egoistul

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Uneori e bine să fim și egoiști, să păstrăm numai pentru noi ceea ce viața ne oferă ca un privilegiu aparte, să căutăm fericirea prin mijloace și metode proprii, să credem în scopul nostru, al vieții și al destinului, chiar dacă nu se întrezărește încă.
Alteori este bine să fim altruiști, să împărțim fericirea tuturor, să-i iertăm pe toți, și dacă “rezervorul” vieții unora “s-a împuținat”, prin spiritul nostru ieșit învingător din lupta cu tenebrele, nimicnicia și calamitățile, să le umplem viața cu substanță spirituală regeneratoare și vivifiantă.
0
@dorin-cozanDC
dorin cozan
spiritul nu poate fi infrant. am zis
sau n-am zis?
0