Poezie
Autoportret cu prieten imaginar
2 min lectură·
Mediu
În luna mai,
cu bicicleta cea roșie
poetul iese la plimbarea de seară,
cu tricoul său roșu pe care scrie
“keep calm &
love
me”.
Cu drona setată pe imagini rurale
poți da căutare, la modul facil:
“câmpuri de rapiță”, „poet”, „plimbărică”.
Și iată-l: din spate, din lateral,
razant, la nivelul gambei lucrate;
un exemplar reușit al speciei cyborg,
o minune a lui Allah,
și, nu în ultimul rând,
un asasin sentimental de elită.
Pedalează cu ochiul în sus,
cu ochiul închis,
cu ochiul întors către sine.
Roșu punct, în mișcare.
Ca și cum poetul nostru, prin simpla lui trecere,
înjunghie câmpia din care țâșnește apoi sângele,
în firicele zglobii, din care apar
vrăbii, femei, șerpi,
păuni, cerbi lopătari, minotauri,
și alte ființe aflate în proprietatea Domniei sale.
Poți, dacă vrei, să-i auzi gândurile,
să-i modelezi poezia
sau măcar să-i imprimi o anume direcție a facerii.
Pentru aceasta, îngână cu el, repetă într-una:
“O, ce sânge e-n toate!
Binecuvântat cel care pierde!
Și cel care se lasă pierdut!” etc., etc.
Dar iată ce vede poetul, lângă izvor
(sugerez să dăm zoom-ul la maxim):
două inele, lăsate zălog, asfințitului, preaiubitului.
Galben lichid, jur-împrejur.
Roșu vânt, rotund și adânc.
Cu gândul la iubirile sale, pe rând le încearcă poetul.
Galben lichid, pe ochi și pe față.
Roșu vânt, ca tine, odată.
Apoi își spală poetica sa față și din peisaj se retrage,
cum s-au retras apele Mării Roșii din fața lui Moise.
(Adevărul științific e faptul pur al dispariției sale
din raza vizuală a dronei.)
Spală-te și tu în apa lui,
Spală-i picioarele, cuprinde-le în părul tău lung!
Urcă în spatele lui! Ascultă sângele lui, și mai puțin
pe al tău!
Și la culcare, după stingerea tuturor programelor,
nu uita că arhanghelul Amin
neobositul său prieten de seară,
desenează rânduri-rânduri
de rapiță-naltă,
în vaza ta preaiubită, cumpărată din Efes.
002308
0