Poezie

Doi străini pe un peron

1 min lectură·24 ianuarie 2011

Mediu

Ai început să mă iubești

Pe cȃnd eu nu te mai iubeam,

Și o iubire ca-n povești

S-a frȃnt pe cȃnd o povesteam.

De cȃte ori te asaltam

Cu declarații de amor,

Tu mă lăsai să-ți cȃnt sub geam

Și imi ziceai să crăp, să mor,

Să te slăbesc de-atȃta drag,

Că ești sătula de povești,

Că nu va da dragostea cheag,

Că nu ai cum să mă iubești…

Și cȃnd zăpada a venit,

Sătul și eu de-atȃta stat,

Te-aș fi iubit la infinit,

Dar mȃndro, nasul mi-a-nghețat.

A doua zi te-am întȃlnit,

Ȋn stație la Trei Păduchi.

Þi-am dat salutul cuvenit,

Dar nici nu te-am privit în ochi.

Tu ai fi vrut să-mi spui atunci

Că-ți pare rău că m-ai respins.

Dar orice-ai zice, poți să zici,

Te-am ignorat, și dinadins.

Ca doi străini pe un peron

Stăteam lipiți noi doi atunci.

Aveai o replică beton,

Dar a venit tramvaiul cinci.

Și te-am lăsat, iubita mea,

Să te gȃndești la ce-ai pierdut.

Eu am să schimb iar stația

Și o s-o iau de la-nceput.

Tu esti zenit, eu sunt nadir,

Am înțeles, dar cam tȃrziu.

De cȃte ori mi-ai zis ‘Sictir!’,

Ȋn suflet mi-a rămas pustiu.

001.201

Dorian Florea. “Doi străini pe un peron.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorian-florea/poezie/13969022/doi-straini-pe-un-peron

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.