Poezie
Un privitor
1 min lectură·
Mediu
Un privitor al vieții sunt,
Teatru prost jucat de dobitoace,
Plimbându-se încolo și încoace.
În drumul lor sunt un jalon mărunt.
Bogata recuzită naturală
Aduce-aminte de altă actorie,
Căci lumea asta e doar butaforie
Făcută din cartoane de cârpeală.
Aristocrați în haine de bufon
Își bat cu pumnu-n piept de mulțumire,
Imită gesturi ca o batjocorire,
Îmi zic că sunt nătâng și sunt afon.
Și fiecare-n calea lui privește,
Regizorul de sus este uitat,
Trimite semne, dar fără rezultat,
Că pe actori el nu-i mai stăpânește.
Dramaturgia-i făcută de rușine,
Muritu-au de mult actorii cei de soi,
Căci lumea asta e teatru...de război,
Se devorează crud sălbatice jivine.
Convins că a-i privi e inuman,
Decid să curm această agonie
Pentru o lume care-i simfonie
Și să devin un mare meloman.
00893
0