Dorian Duma

Calimero, vine-o vreme
Când citind sătul poeme
Mă sufocă trei (3) dileme.

Întâia dilemă:
Ți se pare că-i fair play
De-unul altul să te iei?
Și să-l spurci așa cum vrei?

A doua dilemă:
Nici nu cred că e normal
Să tot scrii ca un hamal
Cu atât potențial

A treia dilemă
Cum de ti-ai umplut rastelul
Cu dedicații de tot felul
Celor ce ți-au luat nivelul?

Foarte bine venit acest text critic. Trebuie sa recunosc ca George Geacar mi-a placut la prima vedere, de cum am ajuns in contact cu poezia sa.

Nicolae, e doar un exercitiu, o conversatie sau mai multe, pe care le-am ascultat de voie de nevoie, intr-o calatorie cu trenul prin frumoasa noastra patrie, Romania.
Stii ca autorele nu-si explica textele, dar m-ai prins intr-o pasa buna. Nu cred ca te-am lamurit si nici n-am raspuns pastilarii acelui "abisal" insa am intrat in dialog ca sa intelegi ca pot trece peste mistocareli.
In treacat fie spus, nu culeg priviri critice, n-am nevoie, prefer sa vorbim despre orice altceva mai putin despre ceea ce scriu eu.
Daca am jignit vreo doamna pe care tu o apreciezi, imi cer scuze, i-as cere ei, dar nu stiu despre cine e vorba.

O poezie cutremurator de ingamfata. Ma gandeam sa exemplific cu niste citate dar ar trebui sa copiez tot poemul

Proza asta imi place foarte mult pentru ca pune intrebari si se foloseste de cuvinte. Si te litere. Dar si de semne de punctuatie.

Ce mi-a placut la poezia asta e titlul, ca te provoaca sa socotesti. Pe mine cel putin m-a provocat si am facut si adunarea. E doi oameni!
Am mai gasit o adunare, dar acolo nu m-am descurcat ca se aduna un ochi cu un obraz si n-am stiut daca fac doi ochi sau doi obraji.
Cateva vertebre plus o bucata de piele e si mai complicat, cred ca e o adunare complexa, mai intai ca nu stiu ce numar sa dau la cateva, pot fi generate mai multe rezultate, iar bucata de piele ma incurca la culme.
La restul nu ma pricep, inafara de adunari, poate sunt resturi operationale.

daca tot scrii si daca tot postezi, ti-am trimis un feed back. Se pare ca site-ul asta e liber pentru cei ce posteaza texte, dar si pentru cei care au ceva pro sau contra.
N-am nicio intentie sa te promovez, stai linistit, nu e un text de promovat. Dimpotriva.

Eu cred ca textul asta porneste de la o afirmatie fara probe.
Acum cativa ani am fost in vizita la Manastirea Petru Voda, undeva prin Neamt. Pe la sfarsitul lui aprilie, era un frig care te taia. Pe la 12 noaptea m-am dus la slujba de la miezul noptii. In usa bisericii era un calugar, mai tinerel asa, cu barba deasa si carliontata, neagra ca tuciul. Nu m-a lasat sa intru.
Pai nu incepe slujba? am intrebat.
La 12!
Sec asa si raspicat.
M-am uitat la ceas. E 12!
E 11, a tunat el.
M-am uitat din nou la ceas. Era 12.
Noi nu ne luam dupa ora de vara, noi nu schimbam ora! mi-a explicat. Dur si ferm. Dumnezeu nu schimba ora.
Foarte bine, pacat ca n-am stiu mai dinainte. Dar daca vrea, Dumnezeu poate sa schimbe si ora.
Asta e o nelegiuire a omului.
Poate nu stiam eu ce inseamna nelegiuire. Oricum, tonul calugarului cel tanar era autoritar si ingamfat din cale-afara.
Dar in biserica pot sa intru si daca nu se tine slujba inca, nu?
Nu. Vino la 12 ora neschimbata, ora legiuita.
La o alta manastire, Putna cred, nu m-au lasat sa intru pentru ca eram in pantaloni scurti si mi se vedeau genunchii. Pana la urma mi-au dat un halat negru si asa am intrat. Credeam ca in fata lui Dumnezeu te poti infatisa si in pielea goala, ca doar Dumnezeu nu te-a creat imbracat. Dar ma rog, perceptia mea o fi gresita. Totusi, cand am iesit, l-am intrebat pe calugarul de la poarta, in timp ce-i inapoiam halatul, eu n-am avut voie sa intru, dar tipul ala din manastire de ce e cu genunchii goi? Cine, cine? a sarit cat colo calugarul portar? Cum cine, Stefan cel Mare, in tunica si cizme si i se vad genunchii, portretul in marime naturala.
Bineinteles ca s-a uitat chioras la mine, Stefan cel Mare era si cel Sfant, sfintii au voie, noi randasii nu.
Si ca sa revin la text, sub cupola e nevoie de capete descoperite. De ce nu si descult si cu genunchii la fel de descoperiti?
Capul acoperit se refera la coroana, deci la trufie, nicidecum la caciula sarmanului plugar sau basca santieristului.

N-am scris "desăre”, pune lupa si priveste mai bine. Si oricum, m-am referit numai la text (fara sa trec prin celelealte comentarii, nici nu ma intereseaza) si nu la persoana care a scris textul, nu inteleg de ce tu te referi la persoana care face comentariu. Ar trebui sa te bagi la off topic. Iar titlul tau e tendentios. Chiar obraznic

Poate bag si eu un semn despre. Desi nu sunt sigur despre ce as putea semnaliza. Poate despre. Primul vers. Primul vers pare ok si promitator. Ce vine pe urma e de umplutura. Ar fi fost mai buna tacerea despre.

Nu pot sa pronunt subtitlul, are ceva. Poate nici nu exista. Insa vidul din titlu l-am simtit. E cutremurator

Eu cred ca nu m-am sacrificat pentru vreun semen, eu cred ca m-am sacrificat pentru lectura

Mi-a placut poezia asta ca e scurta si o termini repede de citit, inainte sa te plictisesti. Sau sa intelegi ceva din ea.

Si eu sunt fericit pentru ca am citit poezia asta si am trecut si eu prin stari de agregare. Evidențe n-am ca nu stiu sa ma contabilizez. La dosar!! Ca daca incerc sa numar stelele ma incurc la primele 5. Totusi, cel putin un vers se termina cu happy-end

Cel mai mult mi-a placut ca e din prea multa iubire. Daca era din prea putina nu cred ca mi-ar mai fi placut asa de mult. Mamele au intotdeauna prea multa iubire, aproape ca le prisoseste si atunci o mai impart si prin alta parte. Dar nu in poezia asta, in altele.
Ce mi-a mai placut e legea uscata din padurea osanditilor, are rezonanta de basm si iz de aventura. Plus ca mi-au placut sfarcurile de maslin si pantecul gol pentru ca e dedesubt si nu deasupra. Nici nu-mi imaginez un pantec gol deasupra, mai degraba gura unei pesteri deasupra. Cu toate ca gura unei pesteri poate fi si dedesubt si chiar la dreapta (din prea mare iubire).
Eu zic ca poezie asta merita o steluta.

Am vazut steaua asta galbena si m-am repezit sa vad, credeam ca e o noua constelatie.
Nu sunt decat cuvinte rasfirate sub forma de pseudo versuri, sper ca nu sunt prea crud, dar o parere din afara, deci nu din prietenie, nu din gingasia baterii cu palma pe spate, e importanta.
Sigur ca pot rezona cu arta (cel putin asa pretind), dar nu pot rezona cu maculatura.
Tu, daca n-ar fi versurile tale, le-ai citi? Ti-ai pierde vremea? eu am pierdut-o intamplator, ceea ce e scuzabil.

Eu asteptam mult de la poemul asta, dupa atatea volume publicate. Cand colo e un poem sec, fara simt artistic, fara pic de emotie, fara sare, fara boia, fara usturoi. O imbarligatura de cuvinte, un ghem de litere. Hmm

Dorina, nu fa greseala sa scrii culegand cuvinte abstracte, rare, neuzitate prea des, de prin dictionare. Cam asa facea o mare poeta a site-ului asta, cu ceva ani in urma, dupa ce n-a mai avut nimic de spus, una Oriana.
"de mult" e probabil demult.
Singurul lucru interesant din poezia asta e titlu, restul (versurile adica) sunt fortate si artificiale.
Nu te supara pe mine, dar chestii din astea de substanta biodegradabila in loc de seva dau bolnave care inverseaza realitatea n-au nicio legatura cu poezia. Incearca sa scrii despre emotii pe care le traiesti si le cunosti sau le experimentezi. Lasa "sangele articial"

Uite ca ai reusit sa iesi de la atelier. Ceea ce inseamna progres. Ai o greseala de tipo la "desi stim ca le simtit". Poate corectezi.
In locul tau as corecta tot inceputul, ce e nou in a ne uni trupurile si ce e poetic aici, e doar sexual.
Poezia incepe abia la "Si nu ne sarutam prea des..." atata cata e, deci iesita din gaoacea atelierului, dar e un semn, unul bun.
Finalul e ratat, dar ce ramane e suficient, ai putea scrie mai bine cu siguranta.

De unde stiu eu cliseul asta „o mare de oameni”. Poate de aici:
O mare de oameni a venit să-i vadă pe Florin Piersic și Corina Chiriac la Femeia europeană.
Sau de aici?
De ce simt uneori că nu-mi găsesc locul într-o mare de oameni?
Ori poate de aici:
Suntem o mare de oameni la intrarea in Palatul Cotroceni
Si posibil prin alte o mie de locuri.
Ce vreau sa spun e ca textul incepe cu o expresie devenita banala prin repetitie excesiva. Apoi marea asta de oameni se plimba pe strazi. Nu alearga, nu se deplaseaza, nu se opreste, nu intra, nu iese, nu defileaza, se plimba. A iesit marea de oameni la plimbare. Ce mai faci mare de oameni, bine, ma plimb.
Pe urma aflam de fapt ca marea de oameni nu se plimba, ci avanseaza si eschiveaza. Deci pacaleala. Si nu eschiveaza oricum, nu cum avanseaza, ca avanseaza haotic, ci cu dexteritate. Marea de oameni are dexteritatea ei. Si pentru ca se plimba, sau ma rog, eschiveaza cu dexteritate, e plina de baltoace, doar suntem in oras. De, obstacole urbane. Asta cu obstacole urbane e buna, n-am mai intalnit-o, e patent.
Desigur, cineva observa toatea astea, fiind un observator, nu cu luneta, nici cu ocheanul, mai degraba cu ochiul liber, insa in mod sigur cu arma in mana. Ca e greu sa observi cu arma la ochi, ca poate nu vezi de ea. Sau cu arma la picior, poate-ti tremura piciorul, sau cu arma la ureche, poate-ti sfasii urechea.
Acum observatorul credeti ca obsearva? Gresit, examineaza! Pe cine? Pe trecatori, ca doar nu era sa li se spuna plimbareti sau avansatori, sau si mai rau, eschivatori cu dexteritate.
Examinarea e individuala, ca la medic. Dupa care incep ghicitorile. Ce ocupatie are x? Hm, dupa dexteritatea cu care exchiveaza o fi politician. A doua ghicitoare. Ce gusturi are x? A, a... dupa mutra acra ii plac muraturile. A treia ghicitoare, care le sunt necesitatile. Daca e vorba de necesitati fiziologice, nu sunt asa multe, ghicitoarea e usoara. Dar daca sunt necesitati urbane, se schimba placa, pot apare dexteritati si exchivari, sau asta era din alta ghicitoare. Iar a patra ghicitoare si ultima e daca au sau n-au familie. Da sau ba, are, n-are, nu merge cu fofarlica, in curs de, sau work in progress (hai ca m-am molipsit de la titlu).
Ceea ce urmeaza e indiscutabil. Pentru ca observatorul (un fel de Ochila) e dotat cu profesionalism profund. Profesionalismul e amatorism de-a dreptul daca nu e profund. Propun ca toti profesionistii sa li se recunoasca nivelul, daca-l poseda, de profund. Pofesor doctor profund. Psiholog profund. Bucatar profund. Deratizator profund. Ca pana la urma toti avem cate-o profesie, dar oare suntem toti profunzi?
Mai departe aflu ca Ochila isi cauta victime. Insa victimele se ascund in marea de oameni. Se pituleaza. Se dosesc care pe unde, se camufleaza si se tainuiesc, poate poate.
Acuma, Ochila asta, observatorul, are obiceiurile lui. Prefera subiectii adica. Cu predicatii n-are nimic si nici cu atributii. Pur si simplu, chestie de obtiune sau gust. Si nici nu prefera orice subiecti, ci numai cei care arata o mai evidenta nefericire. Cei care arata o mai neevidenta nefericire nu sunt selectionati, ci mai degraba neobservati. Subiectivism, carevasazica, dar subiectivism profund pentru ca nu alege copii, eventual ii culege, asa cum se explica mai tarziu. Si nici batrani, ca astia si-au trait traiul si si-au mancat malaiul. Decat cu exceptii. Ca nu toti au mancat destul malai. Daca n-au mancat destul malai sunt detectati. Are observatorul sistemul lui de detectare cu arma in mana. Cu care si trage dupa subiecti repetat. Cu arma din mana sau cu ea in mana, ma rog, trage. Dupa ce trage, intotdeauna se opresc doua persoane. Din pricina impactului (profund?)Nu se specifica ce face marea de oameni cand se opresc cele doua persoane intotdeauna, poate-i valureste putin. Ca doar e mare. Ii baga putin la fundul ei profund, cu dexteritate si pe urma isi vede de treaba preumblarii fentand (pardon, eschivand)obstacole urbane.
Una din persoanele vizate nu coincide mereu. E greu sa obti mereu mereul. Cu toate ca observatorul e de un profesionalism profund, dar si mereul e mereu, nu te pui cu el. Poti fi tu cat de profund ai fi. Chiar daca tinta e vizata. Nu mai e cale de intors (o data in plus se precizeaza) dauna e provocata. Nu petrecuta si nici infaptuita, se petrece singura fiind provocata. Un provocator de profesie profunda poate provoca ce vrea el, na.
Ce urmeaza nu mai important ca nici tragatorului nu-i pasa.
Nu conteaza! zice el.
Pai?
Pai e imposibil sa nimeresti precis daca lumea se misca.
Ei, nu se misca, ci eschiveaza cu dexteritate.
Ma rog, eu cred ca totusi se misca ca nebuna,fir-ar ale naibii de vremuri!
De, urbanitate.